Poliția Locală a pus la pământ adăposturile ilegale construite în zona terenului fostei fabrici IMAR. Acțiunea s-a desfășurat la cererea proprietarilor terenului, care s-au săturat de situația provocată de indivizi care neavând unde să locuiască și-au ridicat câte o cocioabă. „Poliţiştii locali ai Serviciului de Ordine şi Linişte Publică 1 din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală au fost implicaţi marţi, 24 aprilie 2018 într-o amplă acţiune de igienizare a terenului fostei fabrici IMAR. Sprijinul oamenilor legii a fost solicitat de actualii proprietari ai terenului care au pus gând râu adăposturilor construite ilegal pe terenul respectiv.
Construcţiile ilegale au fost demolate în cursul zilei cu ajutorul lucrătorilor unei societăţi private, iar la final s-a realizat o igienizare completă a zonei cu ajutorul unei firme specializate”, susțin reprezentanții Primăriei.
De menționat că boschetarii găsiți în zonă au fost legitimaţi în vederea stabilirii identităţii, iar apoi li s-a pus în vedere că trebuie să-și mute calabalâcul în altă parte.
(L.Ș.)

Recomandările redacției