de Cristina Iosub
De ceva timp toate canalele mediatice abunda în materiale vădit defăimatoare împotriva demersului inițiat de Coaliția pentru familie pentru protejarea și susținerea familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. De ce atât de multă ura împotriva acestui demers prin care este apărată familia de tendințele societății mo­derne care îi diminuează importanța și îi cauzează degradarea? Ați avut curiozitatea să citiți care este obiectivul acestei coaliții? Unul cât se poate de pertinent și de ancorat în cotidianul societății în care ne mișcăm și care, conform statisticilor, înregistrează de câțiva ani buni o demografie negativă, adică pierde mai mulți membri decât i se nasc.
Prin urmare, într-o societate românească tot mai îmbătrânită și mai asistată social, cu un sistem de plată a pensiilor din ce în ce mai precar din cauza numărului în scădere de contribuabili, obiectivul Coalitiei este acela de a asigura „în România un număr crescând de familii, cât mai longevive și mai numeroase, în care membrii acestora să poată beneficia de un mediu economic, social, protector și psiho-afectiv propice formării și dezvoltării personalității umane, cu impact pozitiv asupra continuității națiunii române”.
Cât se poate de etichetabil – cu ură – ca… fascist, (nu?!), acest demers care vrea să dea continui­tate neamului românesc… Căci, așa cum îmi dau seama, inițiatorii acestui demers admirabil sunt acuzați când de simpatii fasciste, când de simpatii americane, cand de afilieri rusești. Ce au în comun aceste orietări atât de antagonice, nimeni nu se întreabă. Chiar trebuie să înghițim nedigerat toate aberațiile mediatice pe care le emit și promovează în media persoane „bine-intenționate”, care nu urmăresc altceva decât compromiterea imaginii publice a Coaliției, cu riscul de a fi penibili în ochii celor care încă mai aud cu propriile urechi și încă mai discern cu propriile creiere?!
Nu, domnilor și doamnelor plini de respect! Nu aveți dreptate. Copiii au nevoie de mamă și de tată în egală măsură pentru a se dezvolta armonios. Sunt date științifice care atestă acest lucru.
De pildă, alinierea stării lăuntrice a mamei din timpul alăptării cu cea a pruncului așezat la sân contribuie, spun specialiștii, la dezvoltarea unei componente esențiale a atașamentului de tip securizant la copil, anume coorodonarea. Prin contactul vizual stabilit între mamă și copil în timpul alăptării, asociat unui anumit ton al vocii materne, precum și unei anumite mimici care să exprime fericirea și iubirea, dar și prin gesturile din momentele de apropiere și tandrețe, copilul învață să coordoneze elementele lumii înconjurătoare, fie ele materiale sau spirituale, să-și coorodoneze propriul sine în mijlocul acestora, să descopere stările sufletești proprii și ale celorlalți și să fie un bun manager al relațiilor interpersonale. Alinierea stării lăuntrice a părintelui cu cea a copilului este reali­zată prin comportamentul nonverbal: contact vizual, tonul vocii, gesturi, atingeri, expresia facială, postura corpului, etc. Dezvoltarea interacțiu­nilor sincronizate (coordonarea) mamă-copil este fundamentală pentru dezvoltarea afectivă sănătoasă a copilului. În aceste schimburi de afecțiune realizate față-în-față între copil și mamă reduc neliniștile și trăirile negative ale copilului și îi intensifică stările afective pozitive.
Așadar, prin relația cu mama sa, pruncul primește capacitatea de coordonare, dar și echilibru sufletesc, corporal, emoțional și mintal, precum și coerență, înțelegând prin aceasta sentimentul de integrare, în sinele propriu, cât și în relațiile interpersonale. (Fillion &Blass, 1986).
Pe de altă parte, de mare importanță pentru dezvoltarea copilului este relația acestuia cu tatăl. Studiile arată că acei copii care au o relație statornică și echilibrată cu tatăl lor fac față stresului mai bine decât ceilalți, manifestând o putere de autocontrol și o stimă de sine net superioară față de alți copii. De asemenea, avantajele lor sunt evidente și pe plan social. Astfel, ei dovedesc maturitate socială timpurie, inițiativă socială, empatie, toleranță și înțelegere mai crescute decât alți copii. Comunicarea cu tatăl oferă copilului capacitatea de a dobândi echilibrul lăuntric și îl ajută      să-și controleze stările corporale, iar mai târziu emoțiile și stările sufletești într-o manieră flexibilă și echilibrată. Drept consecință, creierul devine adaptabil, stabil și flexibil pentru a se adapta me­diului în continuă schimbare și creează o minte                       coerentă și adaptabilă.
Destul de limpede, aș zice! Îi trebuie copilului și mamă, și tată. Fie ei și divorțați, dar împreună adunați în ceea ce înseamnă educația copilului lor. E de-a dreptul penibil să acuzi de homofobie, fascism, opinie retrogradă și rea intenție acest demers.E de-a dreptul delirant să afirmi că aceiași oameni care apără valorile noastre autentice legate de copii si familie ar atenta în vreun fel la siguranța femeilor, așa cum a afirmat unul dintre combatanții plini de respect ai Coaliției pentru familie din emisiunea „Recurs la morală” care susține pe pagina lui Facebook faptul că invocarea Convenției de la Istanbul denotă opoziția Coaliției față de susținerea luptei contra violenței conjugale. Am privit cu toții, domnilor, acea emisiune! Am auzit exact ce s-a spus acolo. Chiar nu avem nevoie de „traducători” de mesaje care intenționat răstălmă­cesc adevărul pentru a mobiliza societatea ro­mânească împotriva singurului demers care asigură viitorul și longevitatea neamului. Eu, una, vreau să stau alături de Coaliția pentru Fa­milie în apărarea prezentului și viitorului copiilor noștri! Pentru că eu, la fel ca voi, respect poporul român, copiii acestuia și viitorul lor și al nostru, al tuturor!

Recomandările redacției