Administraţia caută constructor pentru Centrul de Educare în Protecţia Mediului de la Căsoaia

1
161

centruCentrul Cultural Judeţean caută un constructor pentru un centru care să deservească activităţilor de protecţie a mediului. Este vorba de Centrul de Informare şi Educare în Protecţia Mediului – Green House, pentru care, locaţia aleasă este Căsoaia. Ţinând cont de ce sumă de bani s-a estimat pentru acest proiect – peste 900.000 de euro – centrul ar urma să fie unul foarte bine pus la punct.

La finele lunii ianuarie, aleşii judeţeni aprobau documentaţiile tehnico-economice pentru viitorul Centru de Informare şi Educare în Protecţia Mediului – Green House, de la Căsoaia. După aproximativ o lună, proiectul a şi fost scos la licitaţie, astfel că, reprezentanţii Centrului Cultural Judeţean vor alege în scurt timp un constructor pentru aceste lucrări.

În cifre, investiţia a fost estimată la 4,16 milioane de lei, adică 932.792 de lei, din care, construcţia efectivă s-ar ridica la peste 650.000 de euro. Centrul ar urma să fie construit din bani europeni, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2007 – 2013. Acesta este rezultatul final al proiectului „Green House – Înfiinţarea unui Centru de Informare şi Educare în Protecţia Mediului”. Proiectul pentru înfiinţarea centrului este finanţat din fonduri europene FEDR – HU RO şi parţial din bugetul Consiliului Judeţean Arad. Partener pe partea maghiară este Mako Varos Onkormanyzata, în calitate de lider de proiect.

În centru ar urma să fie organizate acţiuni de interes în domeniul educaţiei şi mediului.

1 COMENTARIU

  1. Daca iei la bani marunti, constati ca, sub denumirea pompoasa de” Centru.. etc.”, se ascunde o noua cacealma de a toca bani europeni. In loc ca sa se faca ceva util, administratia locala / judeteana cauta pretexte pompoase de a da bani pe inutilitati (indirect, si la firme clientelare). Alte doua exemple in acest sens: Terminalul Cargo, linia de tramvai 1 barat (pre Zona Industriala NV), dar mai sunt si altele. Ca sa nu spun si de programele de „reconversie profesionala” pentru someri, de care au profitat o serie de indivizi / firme / institutii, programe absolut inutile pentru….someri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.