Administrația din Moneasa crede că stațiunea va fi iar „perla“ Munților Codru Moma

0
114

În ultima perioadă, localitatea Moneasa a fost în situația de a „ține pasul“ cu frumoasa dezvoltare a Stațiunii Monesa. Motivele sunt evidente dar ar mai fi de adăugat și un „amănunt“ geografic: pentru a ajunge în stațiune străbați cele două localități ce alcătuiesc comuna: Rănușa și Moneasa – care e centru de comună.
Despre prefacerile comunei pe care o păstorește ne-a vorbit chiar primarul acesteia, economistul Ioan Nuțu Herbei.
În ziua în care am vizitat comuna, fiind preocupat de unele lucrări de infrastructură, primarul era în Rănușa – unde erau așteptați reprezentantul contructorului și dirigintele de șantier. Aceștia și-au și făcut apariția în timpul discuției noastre și au adus și utilajele pentru lucrările ce urmau să le facă, respectiv asfaltările programate. Deși extrem de ocupat, edilul a stat până în momentul în care muncitorii au demarat lucrările – respectiv au demarat săparea rigolelor, precizându-ne că „ne preocupăm și rezolvăm și cazarea lucrătorilor firmei cons­tructoare, asta pentru că vrem ca oamenii să aibă toate condițiile realizării unei lucrări de calitate“.

Modernizări: la infrastructură și alte obiective
Demararea lucrărilor de infrastructură a venit după multe eforturi și îndelungată preocupare a administrației. „Noi, primarii avem multe pe cap, in­diferent ce se spune. Dacă vrei să faci ceva util pentru comunitate trebuie să ai viziune, să cunoști posibilită­țile comunei, să vezi ce do­­resc oamenii,  să profiți de toate ocaziile de finanțare ieftină ce apar și, nu în ulti­mul rând, să fii foarte insistent și consecvent. Din aceste motive sunt bucuros că am demarat, în sfârșit, lucrări de modernizare în comuna noastră, începând cu Rănușa. Vorbim de modernizarea prin asfaltarea unui număr de 21 de străzi din cele două sate – Moneasa și Rănușa, un total de aproape patru kilometri de asfaltări. Proiectul este finanțat de guvern, fiind în valoare de 2,5 milioane, proiect multianual. În aceste an vom face trei străzi: două la Moneasa și una la Rănușa – unde deja am și început. Avansul depinde de vreme și de câți bani vom avea după rectificarea ce va avea loc.
De asemenea am început lucrările la Căminul Cultural din Moneasa (în valoare de 1,25 milioane): vorbim de acoperiș – finalizată din bugetul local dar și unele obiective în Rănușa“ – sublinia primarul comunei.
Rănușa, în centrul atenției
Pentru modernizarea cunoscutei localități Rănușa (popula­ritate datorată minei de ex­- tracție a prețiosului uraniu, mină închisă acum), primarul Ioan Nuțu Herbei se bazează pe un proiect. „Am un proiect de mo­dernizare a centrului civic din Rănușa – în valoare de trei miliarde lei vechi; deja am alocat două miliarde. Acum suntem spre finalizarea mo­dernizării Centrului: realizăm un parc pentru localnici, atât pentru vârstnici cât și pentru copii – cu locuri de joacă specifice pentru copii, cu alei pietonale pavate cu dale, înclusiv cea până la Biserică, cu rigole pentru apele pluviale. În primăvară vom mai face aici și un teren de sport multifuncțional, cu suprafață sintetică.
De asemenea, în Moneasa am amenajat și Piața Agroalimentară, un obiectiv extrem de necesar și util, mai ales că aici vin și turiștii din Stațiunea Moneasa care au avantajul că pot cumpăra produse naturale locale iar localnicii își pot desface produsele din gospodării. Vorbim de alimente precum: lactate – și tot felul de produse lactate, realizate în mod tradițional, miere de albine, fructe de sezon dar și anumite legume pentru tot felul de sucuri, conform unor rețete naturiste. Ne bucurăm că anul acesta a fost un an în care ne-am mișcat bine și în care am fost sprijiniți de la Guvern“.
Stațiunea Moneasa,
tot mai apreciată
Și atât de cunoscuta Stațiu­ne Balneoclimaterică Moneasa a avut o perioadă bună, însă mai e până la rezultatele de… „dinainte“. „Atât datorită frumuseții deosebite a acestor locuri, cât și a valorii climaterice dar și datorită noile condiții, Stațiunea Moneasa s-a ridicat și tendința continuă. Astă vară, în mai toată perioada, locurile de cazare au fost ocupate. Ce e drept, deocamdată nu mai e ce era odată, dar sunt semnale certe că stațiunea își revine și ultimii ani o dovedește. Însă trebuie ținut cont și de aspectul că nici oamenii nu mai prea au bani pentru sejururi și concedii și asta se vede. Dar în vară, când am organizat acțiuni culturale de amploare a venit atât de multă lume că nu se mai găsea nici un loc de parcare. Orice s-ar spune, Stațiunea Moneasa rămâne cel mai frumos loc de… respiro din județul nostru și nu numai și eu cred că va fi iar Perla Mun­ților Codru Moma. Noi îi îndemnăm pe toți iubitorii de natură să treacă măcar odată prin Moneasa, deoarece mai pe urmă sigur vor reveni“ – ne-a mai spus cu convingere și mândrie primarul Ioan Nuțu Herbei.
Părerile oamenilor
De cele mai multe ori, părerile spontane ale oamenilor constituie un bun barometru al stării generale. În această idee, și de data aceasta am intrat în vorbă cu câțiva localnici întâlniți la Rănușa, cerându-le părerea despre comună, despre cum e gospodărită, despre starea generală.
„Poate știți că aici la noi au fost tot felul de frecu­șuri… Uite că acum a venit lumina în comună; dar și peste satul nostru. Nimeni nu a mai sperat că în centrul satului nu va mai fi mizeria aia… Zilnic venim să vedem ce s-a mai făcut și tare ne place“ – ne spuneau două femei întâlnite chiar acolo: în zona centrală. După care una dintre ele a continuat: „să știți că eu nici nu l-am votat pe primarul de-acum… Și uitați că face ceea ce ne-a promis în campanie; mai rar așa ceva“ a încheiat femeia după care ne-a cerut să nu-i dăm numele, că „e mai bine așa“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.