de Voicu Sida

Așa este unde administrația este model, „tot ce este în grădina sa tebuia să fie un model ” , ne-a precizat primarul Cristian Branc, primarul comunei Seleuș. Punctele de reper ale unei comunități mai mici, de tipul unei comune sunt  școala , biserica și poliția. Eu v-am dat doar câteva  exemple. Bine domnule primar, dacă dumneavoastră spuneți așa, noi vom trece pe la instituțiile de învățământ, ne-am zis noi. Și am început cu grădinița, care este nouă și în plus are niște dotări cum au puține unități similare în județul nostru.

 Apoi am luat ciclul primar, clasele I –IV. Am intrat fără să deranjăm ora, la pauza mare. Sălile de clasă erau foarte ordonate, cu căldură suficientă, curate și luminoase.  Desigur că erau dotate potrivit disciplinelor care se studiau. Iar copii erau unul mai frumos ca altul  cu hăinuțe  cu modele   frumos colorate. Când îi priveai în sala de clasă, parcă vedeai un decor de primăvară. Am purtat discuții și cu cadrele didactice de la clasele I- IV , clasa pregătitoare și cu cele două educatoare. Toată lumea ne-a răspuns foarte frumos și politicos. Doamna Lenuța Stan, învățătoare la clasa I- a, doamna Maria Suciu, învățătoare la clasa a- II-a , Diana Horga, învățătoare la clasa  a – IV a și învățătorul  Dănilă, care ne-a mulțumit de prezența în școală. În vizita noastră am fost însoțiți de domnul viceprimar Daniel Mila. Prin toate dotările pe care le- am văzut și  prin cele auzite de la cadrele didactice, unitățile de învățământ din Seleuș pot fi considerate un model.

Voicu  Sida

Recomandările redacției