Administraţia Parcului Lunca Mureşului arată copiilor cum pot face cerneală, din ce le oferă natura

0
140

parcO amplă campanie de împădurire dar şi un program de educaţie ecolo­gică au fost lansate de Parcul Natural Lunca Mureşului, de curând.
Administrația Parcului Natural Lunca Mureşului a lansat campania de plantare de arbori în aria protejată, „Noua ne pasaj!”. Prima acţiune din cadrul campaniei s-a desfăşurat în data de 16 aprilie 2013 în aria protejată de pe raza localităţii Cenad din judeţul Timiş. Aici, cu ajutorul a peste 100 de elevi s-au plantat 500 de puieți de stejar, în apropierea zonei de protecţie integrală din parcul natural, pe un teren aflat în proprietatea administraţiei locale. În afara beneficiului pentru natură, aceste acţiuni au şi un rol educativ şi de conştientizare a comunităţilor locale cu privire la importanţa implicării tuturor în protejarea mediului.
Reprezentanţii administraţiei parcului au lansat şi un program inedit de educaţie ecologică pentru copii – „Să facem cerneală din produsele pădurii!“. Copiii vor putea face cer­neală, din ceea ce oferă natura. „Administraţia parcului a conce­put un nou program atractiv de educaţie ecologică pentru copii – obţinerea de cerneală de calitate din produse pe care le găsim în mod frecvent în pădure. Este vor­ba de gale, creşteri de forma unor umflături, ce pot fi găsite pe stejarii din parc şi care au un conţinut ridicat de tanin. În cadrul activităţii, copiii vor putea să participe la obţinerea de cerneală, urmând ca fiecare participant să-şi confecţioneze un semn de carte pe care va scrie cu cerneala obţinută, folosind o pană de gâscă. Intuim că această nouă activitate va câştiga repede un loc fruntaş prin­tre preferatele miilor de copii care vizitează parcul în fiecare an“, susţine Paul Hac, directorul Parcului Natural Lunca Mureşului Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.