OLYMPUS DIGITAL CAMERACalvarul drumurilor nimănui continuă şi în acest an. Drumul Arad – Şiria – Seleuş este în acelaşi blocaj juridic încâlcit, nefiind predat înapoi Consiliului Judeţean, de Ministerul Dezvoltării, iar perspectivele de mai bine lipsesc deocamdată cu desăvâr­şire. În timp ce, deja de ani de zile, drumul a fost pasat pe hârtie de la local, la central fără vreun rezultat, şoseaua care, abia mai poate fi cârpită prin reparaţii datorită degradării profunde, provoacă tot mai multe pagube şoferilor. Consiliul Judeţean continuă să facă presiuni pentru a-i fi predat facto drumul pentru a putea interveni aici de drept. Dar în timp ce craterele din carosabil se înmulţesc, Arad – Şiria – Seleuş rămâne deocamdată tot subiect de polemici politice.
După ce a făcut în repetate rânduri demersuri pentru a-i fi predat înapoi drumul Arad – Şiria – Seleuş, dar şi pentru a putea face măcar lucrări de reparaţii pe acesta, administraţia judeţeană s-a mai trezit cu o problemă. Mai multe companii de asigurări au dat în judecată Consiliul Judeţean pentru a recupera daunele plătite şoferilor asiguraţi care şi-au distrus maşinile pe drumul Arad – Şiria. Numai în ultimul an, cinci companii de asigurări au acţionat în instanţă administraţia, pentru autotu­risme avariate.
Numai că, de la Consiliul Judeţean, avocaţilor li s-a spus să meargă la Ministerul Dezvoltării, în a cărui proprietate este drumul Arad – Şiria – Seleuş. Fiind administrator, ministerul trebuie să-şi asume răspunderea pentru prejudiciile cauzate. „Ministerul Dezvoltării a licitat lucrarea și a atribuit-o unei firme, dar ulterior a oprit finanțarea fără ca transferul drumului la Consiliul Judeţean să mai aibă loc. Am cerut în repetate rânduri rezolvarea situaţiei juridice pentru a putea face noi acele investiţii absolut necesare. Acum, programul de reabilitare este blocat și nu putem finanţa decât reparaţii urgente“, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean.
Asiguratorii, trimişi la minister
Preşedintele CJA a mai spus că, administraţia nu va suporta daunele cerute de companiile de asigurări, pentru că ministerul a semnat contractul de atribuire a lucrărilor nerea­lizate, dar nu a predat înapoi drumul administraţiei.
Drumurile Arad-Şiria-Seleuş şi Arad-Felnac nu au fost încă predate prin protocol, Consiliului Judeţean Arad. Administraţia nu poate deci investi în niciunul până când nu este clarificat contractul dintre Ministerul Dezvoltării şi constructor, un contract în derulare.
Lipsa protocolului de predare a drumului CJA se dato­rează faptului că, Guvernul nu a reziliat contractul cu constructorul, care nu renunţă la contract pentru că doreşte să îi fie achitate datoriile.
Consiliul Judeţean estimează că, pu­nerea la punct a tronsonului Arad – Şiria ar costa 15 milioane de lei. Însă, deocamdată, autorităţile nu-şi pot face griji în ceea ce priveşte fondurile, de vreme ce nu drumul este în blocaj.
Reprezentanţii Consiliului Jude­țean Arad au trebuit să facă presiuni chiar şi pentru a putea face reparaţii urgente pe acest drum. Autorităţile au voie doar să intervină cu lucrări de reparaţii.

Recomandările redacției