Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat de două evenimente, unul administrativ şi unul politic. Primul a avut loc vineri şi a fost organizat la Prefectură. A fost vorba de şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în care s-a discutat situaţia CET Arad, societate înglodată în datorii. Deşi nu s-a decis nimic concret, ci doar s-a trimis o notificare Primăriei, „în vederea identificării soluţiilor pentru rezolvarea situaţiei”, întâlnirea are totuşi importanţa ei. De ce? Pentru simplul motiv că niciun reprezentat al Primăriei nu a participat, primarul Gheorghe Falcă preferând să meargă în altă parte. Astfel, arădenii au avut încă o dată ocazia să vadă „interesul” de care dau dovadă cei din administraţia municipală atunci când vine vorba de două dintre cele mai importante probleme ale Aradului, încălzirea şi apa caldă. Timp de ani şi ani de zile, ziarul nostru a tras nenumărate semnale de alarmă cu privire la situaţia CET, cu privire la datoriile din ce în ce mai mari înregistrate de populaţie, ca urmare a faptului că avem un preţ mult prea ridicat la gigacalorie, cu privire la programul de reabilitare termică, care până acum a lăsat de dorit. Reprezentanţii Primăriei au făcut tot felul de promisiuni, dar problemele nu s-au rezolvat, dimpotrivă. Deci, din punctul acesta de vedere, Administraţia Falcă lasă mult de dorit. Spun lucrul acesta pentru că pe mine şi sunt convins că şi pe cei mai mulţi dintre arădeni îi intereseză mai puţin contrele de natură politică între primarul Falcă de la PNL şi politicienii de la PSD, dar în schimb îi interesează foarte mult să aibă căldură şi apă caldă, iar preţul cerut de furnizor să fie unul decent. Or, în actuala conjunctură, când a ajuns să se pună chiar problema suspendării furnizării agentului termic, e greu de crezut că arădenii vor mai putea spera în curând la o reducere de preţ.
Cel de al doilea eveniment care a marcat sfârşitul de săptămână a fost lansarea candidaţiilor PNL la alegerile locale, prilej care i-a permis politicianului Falcă să sărbătorească puţin, în prezenţa lui Vasile Blaga şi a altor lideri ai noului Partid Naţional Liberal. Spun acest lucru pentru că primarul municipiului are candidatul la şefia Consiliului Judeţean pe care şi-l doreşte, iar în judeţ are o garnitură de candidaţi bună, chiar dacă nu toţi au fost doriţi de el. Poate a înţeles că mai trebuie să facă şi câte un compromis din când în când sau poate nu a avut ce să facă…
De departe însă, cel mai important mesaj mi se pare cel care a fost transmis de liderul vechilor liberali arădeni, senatorul Ioan Cristina, care i-a dat lui Falcă o lecţie de fair-play politic.  Deşi a susţinut candidatura lui Adrian Ţolea la preşedinţia Consiliului Judeţean Arad, Cristina a transmis că va fi alături trup şi suflet de Cionca, candidatul desemnat de partid. A fost un mesaj demn de un lider de partid din Franţa, Germania sau Anglia, care ştie, nu neapărat să piardă, dar ştie cu siguranţă să-şi calce pe orgoliu pentru interesul partidului.
Dacă situaţia de la CET continuă să şifoneze imaginea primarului Falcă, putem spune că lansarea candidaturilor a însemnat o gură de oxigen pentru omul politic Falcă, chiar dacă Ioan Cristina i-a transmis printre rânduri că vechii liberali îşi doresc să aibă un cuvânt important de spus, cum este şi normal de altfel.

Recomandările redacției