Adrian Buleu, acuzat de crimă în cazul Abel, a fost reţinut pentru încă 30 de zile

0
180

DSCF2365Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad l-au prezentat, ieri, instanţei de judecată pe inculpatul Adrian Buleu, propunând prelungirea măsurii arestării preventive, măsură impusă de probele administrate în cauză până în acest moment.
Puşi în faţa dovezilor, magistraţii Tribunalului Arad au admis cererea procurorilor şi au dispus prelungirea duratei mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului, cu încă 30 zile, respectiv până la data 6 iulie 2013, pentru comiterea infracţiunii de omor.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.
„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, iar propunerea de luare a măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuri care să asigure buna desfăşurare a procesului penal“, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
De asemenea, Daciana Vidrean, procuror şef secţie judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, ne-a declarat că „gravitatea acestei infracţiuni justifică propunerea de prelungire a mandatului, fără a fi exclusă însă prezumţia de nevinovăţie“.
Adus în faţa instanţei, ieri, la ora 13.00, după aproape 30 de zile petrecute în arest, Adrian Buleu a părut la fel de hotărât în a fi cât mai reţinut în declaraţii. Acesta a refuzat categoric să scoată vreun cuvânt la întrebările adresate în faţa camerelor de luat vederi şi nu a schiţat nici un gest, nici măcar atunci când judecătorul i-a dat vestea prelungirii mandatului cu 30 de zile. Luându-ne după atitudinea sa în faţa aflării veştii că nu este eliberat, se poate spune că Adrian Buleu nu a fost surprins de decizia magistraţilor. De altfel, judecătorul care a luat decizia prelungirii mandatului nu a avut nevoie decât de 45 de minute pentru a lua decizia.
Căutările au luat amploare
În acelaşi timp în care Adrian Buleu mai primea 30 de zile de arest, căutările lui Abel Apostol se desfăşurau în mai multe zone din Arad. De la Sibiu au fost aduşi doi câini special antrenaţi pentru depistarea de cadavre. Aceştia sunt antrenaţi de mici şi pot depista un cadavru chiar dacă se află sub apă. Câinii au fost puşi să cerceteze baza Riviera, după care s-a trecut în zona Cetăţii. De asemenea, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au căutat în paralel, împreună cu poliţiştii, cu barca pe râul Mureş. Au fost cercetate malurile din zona complexului Riviera, însă şi alte locaţii indicate de poliţişti.
Apel către cei care au jucat fotbal în seara de 1 Mai
Atât familia lui Abel Apostol, cât şi po­liţiştii, îi roagă insistent pe cei care au fost prezenţi pe terenul de fotbal din cadrul Complexului sportiv Riviera, în seara de 1 Mai, între orele 21.00 – 22.30, să îi ajute cu toate informaţiile posibile. „Ne-ar fi de foarte mare ajutor, în derularea anchetei privitor la dispariţia tatălui meu, informaţiile pe care aceste persoane ni le-ar putea furniza. În plus, dacă informaţiile se vor dovedi de ajutor în derularea anchetei, atunci nu vom rămâne datori faţă de aceste persoane“, ne-a asigurat Albert Apostol.
În plus, poliţiştii care se ocupă de caz susţin că persoanele care se vor prezenta să dea declaraţii vor fi protejate, declaraţiile lor fiind făcute în anonimat. „Este foarte important însă ca aceste persoane să ne dea o mână de ajutor. Ele vor fi protejate, iar orice indiciu care ni l-ar putea oferi ar putea fi extrem de pretenţios în derularea anchetei“, susţin poliţiştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.