stangaWeekend-ul a fost fierbinte la Arad, și la propriu și la figurat. UTA s-a antrenat vineri seară și sâmbătă dimineață sub comanda lui Sandu Gaica, dar în a doua parte a zilei a sosit la Arad Ovidiu Stângă, pe care Adrian Marțian l-a prezentat drept noul antrenor al Bătrânei Doamne.
„Stângă este antrenorul echipei. De acum, el știe ce trebuie să facă. Ne-am înțeles, vine să facă treabă, nu l-am luat în probe”, a explicat cel care, conform ultimelor evenimente, ar urma să devină unicul proprietar al UTA-ei din această săptămână.
A început tare, două antrenamente pe zi!
Pus rapid la curent cu ultimele evenimente de la Arad, fostul internațional le-a transmis jucătorilor din prima: „Dacă mai vrea să plece cineva, e liber să o facă acum!”. La ultimele antrenamente n-au mai participat portarul maghiar Pogacsis și mijlocașul piteștean Briceag, dar al doilea a invocat motive personale și a anunțat că va reveni la UTA astăzi. Totuși, după ultimele informații, fotbalistul de 21 de ani l-ar fi urmat pe Costică Gheorghe la Râmnicu Vâlcea.
La capitolul portari, Dan Țapoș i-a întins pe Horvath și pe arădeanul Cristi Bordea, ultimul terminându-și contractul cu FC Olt Slatina.
Niciunul dintre ceilalți jucători din vestiarul UTA-ei nu s-a clintit la îndemnul lui Stângă, așa că antrenorul i-a scos pe teren.
La finalul primului său antrenament, tehnicianul a rostit primele sale cuvinte în calitate de antrenor al UTA-ei: „Am ve­nit la UTA ca să promovez. Va fi greu să evaluez în acest moment lotul, pentru că e perioada de acumulări fi­zice. Dar sunt conștient că omogeni­zarea va fi problema cea mai dificilă”.
Stângă și-a început în forță mandatul la UTA: duminică erau programate două antrenamente, iar astăzi va fi urmat același program!
Cunoștințe
Doi dintre jucătorii aflați în acest moment la Arad sunt cunoștințe pentru tehnicianul de 40 de ani. „Pe Firțulescu îl cunosc, a rămas același băiat serios pe care îl știam încă de când era junior. Iar pe Gornic l-am reținut pentru că a fost la câteva acțiuni ale lotului de juniori”, a zis fostul mijlocaș, care a menționat că își va alege staff-ul tehnic în câteva zile.
Sosirea lui Stângă n-a putut decât să-l bucure pe mijlocașul oltean Dragoș Firțulescu. „Cu domnul Stângă am debutat la Universitatea Craiova”, a spus fotbalistul care a mai trecut pe la Vâlcea, Târgu-Mureș, Slatina, dar și Alki Larnaca.
Cantonament, când vrea antrenorul
Adrian Marțian a fost permanent lângă antrenorul care i-a confirmat că va pregăti UTA și a dat aceleași asigurări, că la Arad lucrurile vor intra în normal. Omul de afaceri a asigurat că lotul va fi completat cu lista pusă la dispoziție de cei de la Ajaccio după ce Ovidiu Stângă trece în revistă ce are în acest moment și vede care sunt posturile deficitare, iar în cantonament se merge tot când decide tehnicianul.
Falub, istorie la UTA?
Cu o zi înainte ca Adrian Marțian să ia contact cu Ovidiu Stângă, Giovanni Catanzaritti susținea că l-a determinat pe Adrian Falub să revină la UTA. Dar cum Marțian a dezvăluit că niciodată n-a fost pe deplin mulțumit de tehnicianul al cărui contract a expirat, pare clar că, dacă Marțian preia puterea, Stângă își va vedea netulburat de treabă. Însă situația la UTA se schimbă de la o oră la alta, așa că nu poate fi exclusă nicio variantă.
Cine e Stângă
În vârstă de 40 de ani, Ovidiu Stângă s-a remarcat la începutul anilor 90 în echipa Universității Craiova. A petrecut cinci ani în Bănie, 1990-1995 (un an a fost împrumutat la Jiul IEELIF Craiova), apoi a făcut pasul către Occident. Mai întâi a jucat un an în Spania, la Salamanca, iar apogeul l-a trăit în Olanda, la PSV Eindhoven, unde a jucat între 1996 și 2001. A revenit la U Craiova în 2001-2002, un singur sezon, iar următoarele două le-a jucat la Dinamo. S-a întors pentru un an în Olanda, la Helmond Sport, iar cariera și-a încheiat-o tot la Craiova, îmbrăcând tricoul alb-albastru între 2005 și 2007.
Are 24 de selecții în echipa națională, făcând parte din loturile pentru Campionatele Mondiale din 1994 și 1998, dar și pentru Euro 96.
A antrenat Universitatea Craiova în divizia secundă în 2005-2006, promovând-o, apoi a fost pe bancă în prima ligă pentru 10 meciuri. A mai fost antrenorul echipei naționale Under 18 a României.

Recomandările redacției