adrian-martianPatronul UTA-ei nu a mai văzut pe viu un meci al jucătorilor lui Trică de la vizita celor de la Olimpia Satu Mare la Arad. Dejeanul a stat aproape trei săptămâni în Franța, timp în care a aflat doar prin telefon de problemele de la club, dar și despre prestațiile „alb-roșiilor”. Ultimele două partide terminate cu succese ale „Bătrânei Doamne” i-au oferit lui Adrian Marțian o altă imagine despre antrenorii și jucătorii pe care nu cu mult timp în urmă îi critica. „După atâtea așteptări și încredere reacordată tuturor, meritam și noi să ne bucurăm puțin. Acum, însă, avem nevoie de continuitate, iar asta o vom obține numai dacă am învățat cu adevărat din greșelile comise în primele etape și dacă îi vom recupera pe fotbaliștii indisponibili. Să nu uităm că pe lângă arbitrii, care ne-au tocat mărunt până acum, am și făcut unele erori ce ne-au privat de puncte importante în minutele de prelungire a două-trei partide. Cu seriozitate și devotament pentru culorile clubului avem toate șansele să ne revenim cu adevărat”, consideră președintele arădenilor.
Adrian Marțian, care a revenit doar sâmbătă dimineață în România și nu putea ajunge la timp la Motru, a recunoscut că nu a fost prea încrezător în șansele formației sale contra gorjenilor. „Sincer, nu credeam că vom învinge cu atâtea absențe în echipă. Din câte știu eu, Craiova a bătut doar în minutul 96 la Motru, iar pe Mioveni i-a umilit cu 4-0. O astfel de echipă mi se părea periculoasă acasă. Dar, băieții au strâns rândurile, cred că cei care au intrat pe teren au respectat întocmai indicațiile antrenorului și așa s-a născut această victorie importantă. Sper să continuăm această serie de victorii. Craiova nu ne sperie, am mai învins odată liderul”, a mai afirmat partenerul de afaceri al lui Adi Mutu.

Recomandările redacției