martianAdrian Marțian a susținut, ieri, că nu va mai continua la UTA, simțindu-se blocat în orice a încercat să facă de cel care i-a fost partener din primăvară, Giovanni Catanzaritti. „Cu cât mi-am dorit mai mult să facem ceva, cu atât mi s-au pus mai multe piedici și mi s-a obturat interesul de a face ceva bun și de a promova. Oamenii care spun că sunt cu fotbalul la Arad au contribuit la îndepărtarea mea. Eu, ce am promis, m-am ținut de cuvânt. Dar în urma unor controale mai amănunțite am descoperit altceva la club. Nu mi-am dorit să renunț, sunt un luptător, deși s-au adunat câteva suporteri care m-au aplaudat la început, iar apoi m-au înjurat”, a precizat Marțian, menționând că s-a simțit trădat și de Gheorghe Constantin, pe care chiar el l-a adus în club.
Neagă că vroia banii TV
La Arad s-a speculat mult că Giovanni Catanaritti ar fi decis să-l despăgubească pe Marțian cu banii proveniți din drepturile TV în cazul în care UTA promova. Dar Marțian a dezmințit ipoteza. „Nu am venit la UTA să iau banii de la televiziune. Am auzit că am hârtie că dau 300,000 și el îmi dă 600,000 dacă UTA promovează. Chiar îl rog pe Giovani, că tot sunt mare cămătar, să arate hârtia. Oricum, nu mă pot duce la bancă, nu am drept de semnătură. Nu știu de ce se inventează atâtea chestii. Eu l-am adus pe Stângă, am zis să facem echipă nouă, Ajaccio ne dădea 8 jucători, plătiți de ei, am vorbit cu alți 6 din America de Sud. Cu cine să fac ceva, când oamenii în loc să te ajute numai te încurcă? Jucătorii au fugit toți. Cum să fac să fie stabilitate?”.
Mingea trece la Giovanni?
„Nu știu ce se va întâmpla. Eu nu mai vreau să continui. Plec de la Arad. Mă caută ei să îmi dea banii înapoi”, sună concluzia care aduce și mai multă confuzie cu privire la viitorul UTA-ei. Teoretic, UTA rămâne tot a lui Giovanni Catanzaritti, care e așteptat să facă următoarea mutare. Dar, în tonul ultimelor evenimente, e prea riscant de anticipat orice, mai ales că italianul afirmase după oferta de la Atletico, pe când încă se afla în Italia, că în câteva zile urma să fie plecat din club, fie în favoarea lui Marțian, fie în favoarea lui Marius Țucudean…

Recomandările redacției