adrian-petre-utaAtacantul UTA-ei a marcat marți seară golul României în prima confruntare cu echipa națională Under 17 a Scoției. Adrian Petre, intrat la pauză, a înscris în minutul 48, echilibrând tabela, gazdele conduceau în acel moment cu 1-0.
Amfitrionii aveau să se impună cu 2-1, după ce marcau în minutul 58. Celălalt utist din lotul tricolor, Ionuț Tănase, a fost folosit titular de selecționerul Bogdan Vintilă, care l-a înlocuit la pauză. Același statut și pentru Răzvan Oaidă, arădeanul care joacă acum la Wolverhampton.
Meciul s-a jucat la Kilmarnock, pe gazon sintetic, după ce terenul din Ayr, unde ar fi trebuit să se joace partida, a fost inundat din cauza ploii, scrie site-ul oficial al FRF.
Al doilea joc e programat în această după-amiază, la ora 17,00 (ora României).

Recomandările redacției