Adrian Piț: „Am făcut cea mai bună alegere mergând în Azerbaidjan”

La 29 de ani și jumătate, Adi Piț arată și se simte împlinit. A depășit accidentările teribile care i-au răpit din magia perioadei petrecute în Il Calcio, acolo unde AS Roma îl adusese în urma prestațiilor de la Bellinzona, următoarea sa bornă de după UTA. Nici perioada U Cluj n-a fost ce și-a dorit, dar și-a găsit liniștea. Tocmai în Azerbaidjan, lângă Marea Caspică. De la începutul lui 2011, e echipierul trupei Khazar Lankaran, din prim-planul campionatului azer. De atunci şi până azi, site-ul oficial al grupării azere îi contabilizează 74 de meciuri și 7 goluri. Restul, îl povestește fotbalistul lansat de la UTA în urmă cu aproape un deceniu.
– Adi, ultima dată am stat mai mult de povești înainte să ajungi la U Cluj, așa că te-aș ruga să începi cu un rezumat al aventurii tale din Italia, acolo unde ai ajuns după perioada elvețiană, de la Bellinzona.
– Păi, o iau de la început. Am ajuns la Roma în iulie 2007, am făcut pregătirea de vară o lună, apoi, într-un amical la Londra cu West Ham, m-am accidentat. Am avut apă la șold, a trebuit să stau două luni – septembrie și octombrie – fără să fac nimic, în noiembrie am început pregătirea de la zero, iar în decembrie am jucat primul meci titular, la Torino. A venit vacanța, în ianuarie am reluat pregătirile, dar în februarie mi-am rupt glezna. Un an și jumătate am jucat cu infiltrații. În vară am plecat la Pisa, împrumut un an. Ar fi trebuit să stau șase luni după operație, însă am stat doar una…
– … îți doreai să joci.
– Da, îmi doream să joc, am forțat și din cauza asta am recidivat și a urmat o a doua operație în noiembrie 2008 și abia anul următor, în vară, eram revenit. Am plecat la Triestina pentru a doua parte a sezonului, iar în septembrie 2010 am venit la Cluj, până în decembrie. De atunci sunt la Lankaran.
– Cum a fost atunci revederea cu Liga I?
– Eu aveam nevoie de jocuri, să îmi revin și fizic și psihic. Bine, am jucat și la Triestina, și la Roma, eram OK fizic. Am venit în România să rămân, să joc, aveam nevoie de jocuri după doi ani în care am jucat foarte puțin. Mai mult    m-am antrenat, făcând fizioterapii prin spitale. Și la Cluj, înainte de meciul cu Brăneștiul, eram titular, am făcut întindere la șold înainte de meci. Într-un amical la mijlocul săptămânii. Așa că am jucat și aici puțin, vreo 9-10 meciuri și am plecat la Lankaran. Am făcut alegerea cea mai bună.
– Totuși, înainte de Lankaran, citeam presa clujeană, care avea destule semne de întrebare față de ușurința cu care s-a despărțit U de tine.
– Pentru că l-au luat pe Cristea și mai era și Boștină variantă pentru mijlocaș stânga. M-au mai folosit al doilea atacant, dar eu nu sunt atacant, sunt mijlocaș stânga, acolo mă simt cel mai bine. Bine, știi cum e, eu am încercat să dau tot ce am mai bun. Mi-a părut rău că am plecat, semnasem pe trei ani, dar în România contractele sunt doar vorbe. Eu venisem cu gândul să nu mai plec din țară. Dar acum nu îmi pare rău. Anul trecut am câștigat titlul de cel mai bun mijlocaș din Azerbaidjan, în primul an am câștigat Cupa. Acum am mers puțin mai rău, pentru că am jucat cu un singur atacant și e foarte greu când e așa.
– La un moment dat, la Lankaran erați foarte mulți români sau jucători trecuți prin Liga I.
– Da, era Mircea Rednic antrenor și îi aducea. Am avut echipă foarte bună. Păcat că a construit-o și după aia s-a distrus.
– Nu sunt chiar așa multe informații despre fotbalul azer, așa că te-aș ruga mai bine pe tine să povestești câte ceva.
– Eu în Azerbaidjan mi-am revenit complet, și fizic, și psihic. Joc meci de meci, joc pe postul meu. Am jucat și fundaș, dacă e nevoie joc și alte posturi. Baku, după părerea mea, e una din cele mai frumoase capitale din lume.  N-am fost în Dubai, dar am fost în multe capitale din lume și Baku e ceva extraordinar, construiesc într-una. Acum încep și celelalte orașe să se miște. Oamenii sunt sufletiști, dacă promit ceva se țin de cuvânt. Și nu e ca în România, să se vorbească în loc să se joace fotbal. Investesc foarte mult, în 2012 au organizat Campionatul Mondial de Fotbal Feminin. Avem cele mai bune condiții, stadionul nostru e construit de președintele nostru, pe banii lui, nu din bani publici, ai țării, cum s-ar zice. Avem terenuri de antrenament, sală de forță, terenuri de tenis, terenuri de ce vrei tu. Am avut un lot subțire acum, ne-au plecat mulți jucători.
– Mai sunt foști jucători ai Ligii I de la noi alături de tine?
– Da, mai e Bonfim, care și-a rupt glezna, ar trebui să revină în februarie, mai e Scarlatache, fost la Dinamo. În rest, sunt sârbi, croați, bulgari, jucători din Africa. Majoritatea sunt străini. E o regulă acum cu trei azeri, plus încă unul sub 21 de ani, deci patru în total, care să fie tot timpul în teren.
– Iar sistemul primei ligi?
– Cu 12 echipe, primele 6 joacă play-off, ultimele 6 joacă în play-out. Prima merge în preliminariile Champions League, următoarele două în preliminariile Europa League, ca și câștigătoarea Cupei.
– Nivelul fotbaliștilor azeri cum e?
– Au jucat în Rusia… Noi avem 5 jucători la echipa națională, care joacă mai defensiv. Dacă ar avea mai mult curaj, ar putea să câștige mai multe meciuri. Au pierdut multe, dar, și dacă înving câștigă foarte mulți bani. Vor naturaliza și ei jucători, încep să caute. Au stadioane noi. Neftci Baku are stadion nou, noi la fel, Bakyu la fel, Inter are unul nou. Se construiește și se  investește foarte mult în fotbal.
– Apropo de naturalizare, din postura ta, de component al unei echipe de top din Azerbaidjan, te-ai gândit la varianta ipotetică să ajungi în Naționala lor?
– Am mai glumit pe tema asta. Re­gula e să joci cinci ani acolo. Cum era și în Elveția, de exemplu, Ianu e de 10 ani acolo, poate să-și ia pașaportul și, pentru că el n-a apucat să joace în Naționala mare a României, a făcut-o la juniori și Under 21, ar putea să joace pentru Elveția dacă l-ar dori. Eu sunt de doi ani. Dar, dacă s-ar oferi ocazia asta, nu aș zice nu!
– Cum se vede fotbalul nostru din Azerbaidjan?
– Foarte bine, pentru că au fost mulți români și au dat randament. Am avut rezultate, după 6 luni am câștigat Cupa. Erau în echipă Woobay, Mureșan, acum la Astra, Mușat și Simao, care au fost la Dinamo, Bonfim și Ricardo de la Steaua, Borbely, de la Oțelul, Pițurcă, Chiacu, Doman, Stancu. Vor să mai aducă ceva din România, s-au interesat, directorul nostru sportiv a mai văzut meciuri de la noi. Dar acum, când cluburile românești aud că vrea cineva să ia jucători în Azerbaidjan, cer nu știu câți bani pe jucători…
– Jucătorii bănuiesc că sunt re­s­pectați.
– E profesionalism, din toate punctele de vedere.
– Presa și emisiunile sportive discută 3 ore despre un off-side sau urmăresc ce a făcut jucătorul după meci?
– Au și ei site-urile lor, emisiunile lor,  dar nu se întâmplă așa, pentru că ești profesionist. Ai zi liberă, poți să faci ce vrei. Sigur, depinde de tine, dacă vrei să joci fotbal, nu faci prostii. Când ești în vacanță, poți să faci ce vrei, dar cât timp ești cu echipa eu zic că trebuie să te gândești numai la fotbal.
– Vacanța se încheie, ce urmează pentru tine și Lankaran?
– În 14 ianuarie începem pregătirea, în Antalya. Pentru noi e important să fim toți sănătoși, poate vor veni 2-3 jucători, pentru că avem nevoie de un lot competitiv. Pe vremea lui Rednic putea să joace fiecare. Mai avem 4 meciuri pe care trebuie să le câștigăm, apoi urmează play-off-ul. În fiecare an avem obiective Cupa și campionatul. Anul ăsta suntem puțin în spate. Au fost și greșeli personale foarte multe.
– Nu pot să nu te întreb, ce părere ai de ce se întâmplă la UTA?
– De UTA am citit și eu în presa arădeană. Ce să zic, îmi pare rău…
– S-a ajuns într-o situație de genul când îți spui că nu poate fi mai rău, dar uite că se întâmplă…
– Da, pentru că se aduc jucători care poate n-ar merita să fie la UTA și se alungă unii care poate ar trebui să rămână. Ar trebui să fie mai atenți cu selecția caracterelor jucătorilor. Sunt mulți arădeni care ar putea și ar merita să joace la UTA, dar nu sunt respectați, nu li se dă atenția care ar trebui să li se dea. Țin minte ce s-a întâmplat în 2002, înainte să plec de la UTA. Eu în retur nu am jucat, fiind accidentat, dar nu uit meciul cu Gloria Bistrița, când UTA era deja retrogradată, era stadionul plin, iar în ultimele 10 minute toată lumea în picioare și aplauda. Asta ar trebui să fie la fiecare meci la Arad. Și ar putea să fie așa, dacă Primăria se implică sau găsește o persoană care să se implice în echipă. De asta depinde totul.
– Planurile tale pentru perioada următoare cum arată?
– Mai am un an și jumătate contract cu Lankaran, cu siguranță voi rămâne acolo și după perioada asta. Simt că lumea mă iubește, de ce să plec? E cel mai important pentru un fotbalist să fie unde e iubit, unde dă cel mai bun randament.
– Mai ai ani buni de jucat, dar te-ai gândit ce vei face când va veni acea zi?
– M-am gândit și mă gândesc în fiecare zi. Am mai vorbit și cu prietenul meu Dinu Maghici, ne mai sfătuim, căutăm programe de antrenament. Poate, pe viitor… Dar nu știi niciodată ce ți se rezervă, eu prefer să mă concentrez pe ce am de făcut acum și în viitorul apropiat.