Wernitzer, încadrat de Sorina Betea și Cosmin Lauko

Wernitzer, încadrat de Sorina Betea și Cosmin Lauko

Are doar 18 ani, a început arbitrajul în 2011, în vara acestui an a promovat în Liga a 4-a şi se anunţă a fi una dintre speranţele arbitrajului arădean. Ca orice tânăr, Adrian Wernitzer este ambiţios şi optimist, iar planurile sale de viitor sună bine.

– Cum a început contactul cu fotbalul?

– Am început să practice fotbalul la Atletico, timp de doi ani mi-am făcut junioratul acolo. Apoi am evoluat în judeţ, am dat probe la Zăbrani, dar o accidentare ceva mai gravă m-a făcut să renunţ.

– Aşa că te-ai orientat spre arbitraj.

– Da, mi-am dat seama că nu am şanse mari ca fotbalist, şi atunci am decis să încerc arbitru, a fost la început un pariu cu un prieten, o provocare din partea lui. Îmi amintesc că primul meci la linie a fost Alunişul cu Sânpaul, din Cupa României. Ca orice început, au fost şi emoţii.

– Te ajută în meseria ta faptul că ai jucat fotbal?

– Da, mă ajută foarte mult acest lucru, am altă viziune asupra jocului, pot judeca mult mai bine bine contactele de joc şi ştiu cum să comunic cu jucătorii, atâta timp cât vin din acest mediu.

– Ce meciuri mai importante ai “fluierat” în judeţ?

– Îmi amintesc de Satu Nou cu Apateu, un derby să zic aşa local, în care pasiunile şi orgoliile sunt mari. Au fost în cei trei ani multe meciuri de acest gen, încrâncenate şi cu mult nerv.

– Ai avut jocuri cu incidente până acum?

– Da, de tristă amintire este chiar primul meci de care aminteam, dintre Aluniş şi Sânpaul, în care am avut probleme, începând de la arbitri până la observatorul de joc. Nu am fost loviţi, dar s-a scuipat, observatorului i s-a rupt cămaşa, au fost evenimente neplăcute.

– Să trecem şi la capitolul amintiri plăcute.

– Am rămas plăcut impresionat de fair-play-ul echipei din Şilindia, a cărei jucători mereu îşi recunoşteau greşelile, îşi cereau chiar şi scuze pentru erorile comise de-a lungul jocului. Alte amintiri frumoase sunt cele cu colegii, de la diverse cursuri.

– Ai promovat în Liga a 4-a. Cum a fost?

– Da, pot spune că dacă munceşti mult devine uşor, altfel ţi se pare greu. A fost un concurs bun, practic am fost patru centrali pe trei locuri. Totul a constat în alergare, test video şi proba scrisă. Sunt bucuros că am reuşit şi sper să fac o  figură cât mai bună.

– Ce aşteptări ai de la al patrulea eşalon?

– Sper şi îmi doresc să arbitrez cât mai multe meciuri, dacă se poate chiar între primele clasate. Vreau să acumulez aici 2-3 ani de experienţă, să îmi fac treaba bine şi apoi să încerc promovarea în Liga a III-a.

– Cine sunt colegii cu care te înţelegi cel mai bine?

– Cristian Căşuţ şi Cătălin Iova, ar fi o brigadă favorită a mea, cu mine la centru. Cu primul dintre ei am făcut echipă în multe rânduri, ne-am descurcat bine.

– Ce arbitri favoriţi ai, atât în ţară cât şi în străinătate?

– Îmi place mult Ovidiu Haţegan, nu doar pentru că este arădean şi că este cel mai bun arbitru român. Îmi place maniera lui de arbitraj, limbajul corpului, faptul că ştie să comunice uşor cu jucătorii. L-am cunoscut personal, chiar mi-a dat sfaturi utile la un amical. De afară, îmi place Howard Webb.

– Ce planuri ai în continuare legate de arbitraj?

– Normal, ca şi orice arbitru aflat la început de drum, vreau să ajung cât mai sus. Poate Liga 1, poate şi mai sus. Dar toate la timpul lor. Ştiu că este un drum greu şi e nevoie de multă muncă, dar şi satisfacţiile sunt apoi mari.

Recomandările redacției