Deși deocamdată, Aeroportul Arad nu prea are perspective pe termen lung din punct de vedere al activității, în documente se prevede că în viitor, acesta ar urma să primească aproape 27 de milioane de euro, pentru investiții. Până atunci, poate, o companie va dori să opereze zboruri de pasageri de pe Arad.
Chiar dacă pare de necrezut, Aeroportul Arad a fost inclus în documentul strategic Master Planul General de Transport (MPGT).  Acesta prevede sumele destinate investițiilor, pentru urmă­torii 15 ani, în întreg domeniul transporturilor – drumuri, căi fe­rate, porturi, aeroporturi. Master Planul ar urma să fie adoptat printr-o hotărâre de Guvern. Cel mai probabil, Aeroportul a fost inclus în document în urma cererilor repetate ale reprezentanților administrației arădene, în încercarea de scoatere din colaps a aerogării… cel puțin printr-un plan de viitor în documente. Poate în timp, Aeroportul ar deveni mai atractiv pentru companiile aeriene deși, luând în considerare situația din prezent este greu de crezut.
Astfel, potrivit Master Planului pe Transporturi, Aradul ar urma să primească nu mai puţin de 26,921,500 de euro, pentru investiții ce vor fi derulate în anii 2024 – 2207. Nu se precizează pentru ce vor fi alocați banii, cert este că, pentru aceste fonduri, investițiile vor trebui să aibă un temei. Adică, aerogara să aibă activitate.
Contactat în legătură cu includerea Aeroportului în strategia pe transporturi, directorul Dan Bălăcel a părut să nu dețină prea multe informații și chiar a părut surprins de această informație. Nici despre compania Join Airlines care promitea zboruri de pasageri de pe Arad, Dan Bălăcel nu a comunicat vreo informație. „Când vom avea informații clare, oficiale vom comunica public mai multe despre acest subiect”, la atât s-a rezumat declarația directorului.
De menționat că, Aeroportul a fost modernizat prin transformarea terminalului cargo, în terminal de pasageri, investiția fiind inaugurată anul acesta. Din păcate, nici în aceste condiții, aerogara nu a atras deocamdată o companie aeriană care să opereze zboruri de pasageri.

Recomandările redacției