Aeroportul Arad va primi ajutoare de stat în timp ce, aerogara timişoreană va rămâne fără subvenţii

1
137

aeroportStatul nu va mai aloca ajutoare financiare Aeroportului Internaţional Timişoara, dar va susţine aerogara noastră. Decizia a fost luată de Comisia Europeană, care a adoptat la finele lunii trecute, noile norme referitoare la ajutoarele de stat pentru aeroporturi şi companii aeriene din spaţiul comunitar. Aeroportul timişorean a ratat la „mustaţă“ ajutoarele de la stat, întrucât, este interzisă acordarea de ajutoare de stat pentru operare către aeroporturile regionale cu un trafic mai mare de 700.000 de pasageri pe an. Aerogara timişoreană a înregistrat anul trecut un trafic de 750.000 de pasageri, ceea ce înseamnă că e tăiată de pe lista subvenţiilor. Aeroportul arădean care, încă nu reuşeşte să iasă la liman va primi însă în continuare subvenţii.

Noua măsură a tăiat subvenţiile pentru aeroporturile mari care, având trafic ridicat, reuşesc să se susţină şi fără subvenţii de la stat. În schimb, aerogările mici vor beneficia de susţinere pentru funcţionare, acesta fiind şi cazul Aeroportului Internaţional Arad.  Rezervat în declaraţii, directorul Aeroportului, Dan Bălăcel spune că, măsura nu schimbă nimic, cel puţin la prima vedere. „Această măsură nu ne influenţează. Vom vedea ce politică adoptă Aeroportul Internaţional Timişoara, în condiţiile în care nu va mai primi subvenţii“, a susţinut acesta.

Pentru aeroportul arădean s-au gândit până în prezent mai multe proiecte care să-l relanseze, însă, multe au rămas în stadiu de planuri, negocieri, tatonări. Aerogara a fost mereu susţinută de administraţie, atât pentru funcţionare, cât şi pentru investiţii, între acestea, de menţionat fiind balizajul  – sistemul de iluminare a pistei aerogării, inaugurat anul trecut, care a trebuit reconfigurat din cauza problemelor create de construcţia autostrăzii Arad – Timişoara.

Relanasarea activităţii aeroportului depinde de investiţii, întrucât, aerogara nu corespunde unor cerinţe impuse de reglementările de aviaţie civilă. Reprezentanţii aerogării fac de la începutul anului demersuri pentru transformarea terminalului cargo, în terminal de pasageri. După finalizarea lucrărilor, actualul terminal de pasageri va deveni terminal pentru sosiri, iar cargo va deveni terminal pentru îmbarcări.Lucrările ar urma să coste în jur de 2,3 milioane de euro, banii pentru acestea urmând să fie achitaţi în timp, cu susţinere de la Consiliul Judeţean. De aceste investiţii ar depinde şi transformarea aerogării în hub aerian, pentru care s-a vehiculat existenţa unui precontract. După această investiţie, pe Aeroportul Arad ar putea opera teoretic, un trafic de circa 200.000 de pasageri anual, desigur, dacă flota unui operator va fi relocată la Arad. Asta ar însemna ca de pe aeroportul arădean să opereze curse noi, care i-ar creşte veniturile.

1 COMENTARIU

  1. Subventie = furt. Stai si nu faci nimic, dar iei bani de la cine lucreaza. Iar „facutul nimicului” este un sport la care conducerile succesive ale Aeroportului Arad se pricep de minune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.