Agenţia de voiaj CFR a scăpat de la desfiinţare

0
80

Agenţia de voiaj din Arad a scăpat de închidere, o măsură care este luată de CFR Călători în mai multe oraşe ale ţării.
CFR Călători închide de azi agenţiile de voiaj din 11 oraşe şi acestea urmând să fie înlocuite cu birouri de voiaj, în incinta staţiilor de cale ferată. Totuşi, trei unităţi vor fi închise definitiv, iar alte trei unităţi vor fi închise temporar.
Astfel, începând de astăzi nu vor mai exista agențiile de voiaj CFR din Drobeta-Turnu Severin, Deva, Petro­șani, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mu­reș, Buzău, Brăila, Galaţi, Focșani și Constanța, în locul lor înfiin­țându-se birouri de voiaj în staţiile de cale fe­rată. Vor fi păstrate agenţiile de voiaj din Bucureşti 1, Berceni, Titan, Cra­iova, Târgu Jiu, Piteşti, Caracal, Timi­şoara, Caransebeş, Reşiţa, Arad, Cluj, Oradea, Hunedoara, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Bacău, Pia­tra Neamţ şi Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.