ANAFAgenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) sărbătoreşte, luna aceasta, zece ani de la înfiinţare. În 2004, ANAF a luat fiinţă ca instituţie cu atribuţii în colectarea taxelor şi impozitelor datorate bu­getului general consolidat şi cu atribuţii în combaterea evaziunii fiscale.
„Agenţia Naţională de Admi­nis­trare Fiscală mulţumeşte tuturor contribuabililor oneşti pentru susţinere, implicare şi înţelegere a misiunii instituţiei pe parcursul celor zece ani de activitate. Timp de zece ani deviza ANAF a fost dezvoltarea unui parteneriat solid cu toţi contribuabilii”, susţine Călin Arusti, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad.
În cei zece ani de existenţă, instituţia a avut o activitate intensă. Anul precedent a trecut printr-un amplu proces de reorganizare, toate structurile au fost arondate unor direcţii regionale, fosta Direcţie Gene­rală a Finanţelor Publice Arad a devenit Administraţie Judeţeană a Finanţelor Publice şi a fost înglobată în Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Mai mult, Garda Financiară a fost desfiinţată,  Autoritatea Naţională a Vămilor a fuzionat cu ANAF şi a fost înfiinţată Direcţia Generală Antifraudă.  „ANAF apreciază contribuabilii ca parte­neri valoroşi, iar angajamentele instituţiei pentru viitor în raport cu aceştia sunt o mai mare transparenţă, simplificarea procedu­rilor şi reducerea costurilor”, se arată într-un comunicat de presă al ANAF.

Recomandările redacției