bilant1 bilant2Poliţia Locală s-a confruntat în 2012 cu acelaşi gen de sesizări şi probleme ca şi în anul anterior – cel puţin aceasta reiese din bilanţul activităţii desfăşurate de agenţii Poliţiei Locale Pecica pe anul 2012, bilanţ prezentat zilele trecute la sediul Primăriei.
Şeful serviciului, Alin Gruia a prezentat raportul atât în faţa primarului Petru Antal, al viceprimarului Miodrag cât şi al consilierilor locali şi a reprezentanţilor mai multor instituţii locale,    prezent fiind şi primul comandant al Poliţiei Locale, Andrei Ianko.
Numărul reclamaţiilor, în scădere
„În conformitate cu prevederile legale în vigoare şi potrivit competenţelor în această perioadă, poli­ţiştii locali din oraş au fost angre­naţi în mai multe acţiuni privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea şi combaterea încălcării normelor legale privind curăţenia oraşului, combaterea comerţului ilicit din Piaţa agroalimentară, combaterea cerşetoriei, opririi şi staţio­nării TIR-urilor în zona Juncanu, IRIL, Drumul Peregului, asigurarea protecţiei funcţionarilor din Primărie, asigurarea bunei desfăşurări a evenimentelor sportive, cultural-artistice şi bisericeşti” se arată în introducerea bilanţului.
Numărul de reclamaţii primite de la cetăţeni a continuat să scadă, fiind de aproximativ 150 (faţă de circa 200 în 2011) şi au vizat mai ales conflicte între vecini, intervenţii la scandaluri în localuri publice sau solicitări la diver- se stări conflictuale provocate de unii elevi.
Poliţia Locală a funcţionat şi anul trecut cu un număr de şase agenţi dar a încercat să compenseze efectivul redus prin colaborare foarte bună cu agenţii Postului de Poliţie al oraşului Pecica şi Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Jandarmi Pecica, cu care s-au efectuat patrule şi acţiuni comune, în special pe perioada verii.
Sancţiuni pentru diferite abateri
O veste îmbucurătoare este că numărul sancţiunilor a scăzut la mai puţin de jumătate faţă de anul precedent: agenţii au aplicat 174, în valoare totală de 34 750 lei (faţă de 503 în valoare de 83 370 lei în anul 2011).
Cele mai multe sancţiuni li s-au aplicat şoferilor de camion care au parcat în locuri nepermise şi neregulamentar (97 de sancţiuni), pe locul doi fiind cele acordate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice (33).
Un număr de 24 de sancţiuni contravenţionale s-au acordat pentru încălcarea normelor legale privind curăţenia oraşului,în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local Pecica nr. 91/2010 (pentru neîntreţinerea spaţiului verde, ruperea sau tăierea arbuştilor de pe   domeniul public, aruncarea gunoiului pe domeniul public, depozitarea de   materiale de construcţii, utilaje agricole, caroserii, lăsarea pe domeniul public a păsărilor şi animalelor).
Opt pecicani au primit sancţiune de la Poliţia Locală pentru că au omis să-şi transcrie mopedele în termenul legal de 30 de zile de la achiziţionare.
Poliţia Locală a organizat, alături    de Postul de Poliţie al oraşului, Poliţia Economică şi Poliţia Rutieră, acţiuni care au vizat achitarea taxei de autorizare a orarului de funcţionare, respectarea    orarului şi a legislaţiei privind minorii la barurile din oraş, fiind aplicate 11 sancţiuni pentru abaterile constatate.
Ajutorul camerelor video
Şeful Poliţiei Locale Pecica a vorbit şi despre dotările pe care la are serviciul. De la sfârşitul anului 2011 funcţionează într-un sediu nou, complet mobilat, au autoturism inscripţionat şi dotat cu rampă şi echipamentul complet necesar desfăşurării activităţii.
Sistemul de supraveghere video instalat în cele mai circulate puncte din oraş prin finanţare UE (despre care am scris pe larg) este un nou instrument de mare ajutor pentru agenţi, care pot moni­toriza în timp real străzile oraşului.

Recomandările redacției