Aglomerație la APIA: peste 20.000 de cereri de plată pe suprafață, depuse de agricultorii arădeni

0
117

Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în campania din acest an. Data de 15 mai este data limită până la care pot fi depuse cererile de subvenții, iar agricultorii care n-au catadicsit să se încadreze în termen, își pot lua adio de la subvenții.

Și asta pentru că, de anul acesta, agențiile APIA nu mai primesc cereri de plată pe suprafață după data de 15 mai, nici chiar cu asumarea penalizărilor de către solicitanți. Sute de fermieri arădeni s-au lăsat pe ultima sută de metri cu cererile de subvenții, iar funcționarii APIA Arad s-au trezit cu un val de solicitări în ultimile zile dinaintea termenului limită.

Astfel, în cifre, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Arad și centrele din județ au preluat până în data de 14 mai, la orele dimineții, exact 20.111 cereri de plată pe suprafață. Asta, în condițiile în care a fost estimat un număr total de 21.356 de cereri pentru Campania 2019. În procente, înainte cu mai puțin de două zile până la data limită de depunere s-au prezentat un procent 94,17 la sută de agricultori, din județul nostru

 „Și  în 2018, de la nivel central s-a anunțat că nu vor mai putea fi depuse cereri de plată pe suprafață, după data de 15 mai, data limită. Și cu toate acestea, cu penalități totuși s-au mai depus. Dar anul acesta este se pare primul an în în care, chiar nu mai pot fi depuse cereri după termenul limită, măsura fiind stabilită printr-un ordin al Ministerului Agriculturii. Scopul a fost să îi mobilizăm pe fermieri să vină în termen să își depună cererile, ca să poată lua fondurile fără penalizări“, a spus Alexandru Borcea, consilier juridic al APIA Arad.

Fermierii codași

Deși notificați să se prezinte în anumite zile și la anumite ore la APIA, pentru depunerea cererilor, mulți agricultori n-au fost curioși să respecte cerința instituției. De altfel, una pertinentă. Astfel că, după „modelul“ din anii trecuți, cum mulți fermieri au amânat pe ultimile zile, agenția s-a aglomerat și a fost necesar ca funcționarii să lucreze chiar și în weekend și peste program. Dacă sute de fermieri sunt codași la depunerea cererilor, alții nici măcar nu se sinchisesc să se încadreze în perioada campaniei de depunere a cererilor.

„Mulți nu au respectat data de programare pe care noi am trimis-o și s-au lăsat acu, pe final, pe ultimele zile. Mulți au venit acum spre sfârșit de campanie deși noi i-am anunțat să vină din timp ca să se evite aglomerația și să nu fie niciun fel de probleme. Sunt agricultori care n-au venit la timp și vin acum suprapunându-se peste cei care au fost programați și au respectat programările. “, a explicat Alexandru Borcea, consilier juridic al Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Arad.

Între cererile înregistrate – cele peste 20.000 și cele estimate este o diferență de peste 1.200. Aceștia sunt fermieri care fie nu vin să depună cereri în termen, fie se lasă chiar pe ultima clipă. Cei de la APIA spun însă că, această diferență arată că mulți agricultori arădeni și-au dat în arendă terenurile. „Unii dintre cei care nu vin și-au dat în arendă terenurile și deși numărul de cereri poate că este mai mic ca în anii trecuți, diferența este practic regăsită în suprafața de teren a altor fermieri“, a menționat Alexandru Borcea.

Campania de depunere a cererilor de plată pe suprafață a început în martie. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.