Agricultorii arădenii au extins cultura rapiței, profitul fiind deosebit

0
125

Ioan Martin Dir AgricDupă cum se știe situația meteo a acestui an a dat peste cap o serie de previziuni economice în agricultură și continuă să creeze îngrijorări. Vremea excesiv de ploioasă a îngreunat recoltarea grâului – de exemplu, fiind însă favorabilă porumbului unde e record de producție. Pe de altă parte, după cum ne spunea directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a Județului Arad, dr. ing. Ioan Martin, în această perioadă – alături de recoltarea culturilor – se desfășoară și lucrări de pregătirea terenurilor agricole dar și de însămânțare a unor culturi.

Până la mijlocul acestei luni, în județul Arad s-a realizat însămânțarea cu grâu a circa 25 000 ha – din cele 72 000 ha planificate; la triticale s-au însămânțat circa 2 300 ha – din totalul de 3 500 ha; la orzul de toamnă s-au însămânțat 2 800 ha – din totalul de 3 400 ha; la orzoaică de toamnă au fost însămânțate toate cele 2 100 ha. La plantele de nutreț, din 2800 ha planificate sunt însămânțate circa 1 950 ha.

O situație aparte este la rapiță unde au crescut substanțial suprafețele însămânțate anul acesta, cultura dovedindu-se profitabilă: recoltă bună, preț bun – dublu ca la grâu, de exemplu – vânzare imediată.

Astfel, față de cele 10 500 ha însămânțate anul trecut, s-a ajuns acum să se însămânțeze 14 500 ha, cu peste 40% mai multne spunea specialistul de la Direcția Agricolă.

Cât privește situația recoltărilor, acestea se apropie se final.

La floarea-soarelui, din cele 25 500 ha mai sunt de recoltat circa 700 ha. Prducția medie este de 2 800 kg/ha, fiind o medie foarte bună. La un pas de finalizare este și culesul porumbulu, media rămânând la fel de spectaculoasă, de peste 6 tone/ha. Producția de soia este de 2 200 kg/ha – fiind de recoltat încă 100 ha din cele 1800 ha cultivate.

Schimbând puțin registrul este de remarcat și producția foarte bună la sfecla de zahăr: o medie de 66 tone/ha; s-au cules însă doar 376 ha din cele peste 1950 ha cultivate“.

Vremea ploioasă a făcut viață grea și… albinelor, în apicultură înregistrându-se un an neașteptat de neproductiv.

„S-a înregistrat o situație rară în care albinele trebuie să fie ajutate să treacă iarna. Și Ministrul Agriculturii este la curent cu situația, acordând (prin HG 867/15 oct. 2014) un «sprijin de minimis», în funcție de numărul de familii deținute de fiecare apicultor. Aceștia trebuie să se adreseze Direcției Agricole cu o cerere și o serie de câteva alte documente necesare pentru a-l primi“ ne spunea directorul Ioan Martin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.