bursaAgenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă organizează prima acţiune în noul sediu, construit lângă instituţie şi inaugurat în vara acestui an. Este vorba de Bursa locurilor de muncă pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului.

AJOFM Arad organizează Bursa locurilor de muncă pentru tinerii postinstituționalizați în data de 24 octombrie 2014, la sediul instituției din Arad, str. Călugăreni nr. 1A – corpul nou de clădire, cu începere de la orele 9 :00.

„Acţiunea urmăreşte pe de o parte informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă privind măsurile destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul serviciului public de ocupare, iar pe de altă parte medierea directă între angajatori și tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului“, a susţinut Marinel Heteş, directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Arad.

În cadrul evenimentului vor fi de asemenea prezentate facilităţile prevăzute de lege pentru angajatorii care încadrează şomeri provenind din categorii defavorizate pe piaţa muncii.

Recomandările redacției