Ajunge!

Avem o filarmonică. Afirmaţia asta-i o glumă proastă, că filarmonica nu mai este demult a noastră, ci-i a lor, a Văcenilor, că-s doi: unu duce instituţia de rîpă, celălalt ţine spatele cu eroism.
Aşadar nu mai avem o filarmonică. Păi dacă nu mai avem, la ce atîta zarvă de pomană? Mai bine tăcem, că tot n-aude nimeni, orice-am zice şi orice-am scrie noi şi orice-ar face ei.
Alianţa frăţească sugrumătoare a filarmonicii s-a văzut cel mai bine în trecuta duminică, mai spre seară, cînd tandemul arhitecto-muzical a tăbărît asupra a două femei care-au avut curajul să nu-l mai vrea pe „ăl mic” la cîrma filarmonicii. Discuţiile „din doi în doi” dintre cele două femei săltate-n timp ce muzicile cîntau, cei doi poliţişti chemaţi de cei doi fraţi prin apel la numărul de urgenţă (că era urgenţa naibii să dispară revoltatele şi să rămîie doar cei de le ling lor tălpile şi dosurile), şi cei doi fraţi „unu şi unu” au fost pline de tîlcuri adînci şi de-nvăţături frumoase. Ce-au învăţat femeile răzvrătite şi poliţiştii veniţi „la o urgenţă” nu ştiu. Ştiu doar că „ăl mic”, „unsul” ca mare mahăr peste artiştii filarmonişti gurişti şi instrumentişti, s-a-nvăţat minte, aşa că după numai două zile, adică marţi, „a ras” turneul filarmonicii la Milano. Pricina-i una blagoslovită: să nu care cumva să plece-n străinezia contrabasistul Varyas, viceliderul sindical care-i stă chezarului filarmonic în gît cum îi stătea sula-n coaste lui Iliescu-n ianuarie ’90, da’ să plece corista care-i stă managerului la suflet cum stă pansamentul cu oloi pe rană. Că pleca Varyas sau nu pleca nu mai interesa pe nimeni (în afară de amintitul proprietar de filarmonică), că doar se stabilise dinainte, frumos şi omeneşte: pleacă Varyas fiindcă un coleg de-al lui voia să rămîie acasă, da’ brusc, după ce s-a făcut o repetiţie cu Varyas, acelaşi coleg face un efort suprauman, se sacrifică pe altarul interesului firmei, îşi lasă baltă toate interesele proprii şi acceptă, în mare mila sa, să-şi lase fizicul şi talentul transportate la
Milano, caz în care Varyas „lua pauză”.
Că pleca-n „cizmă” corista protejată a managerului iară nu era o problemă, numai că amintita n-a apărut pe listă atunci cînd s-a-ntocmit formaţia, motiv pentru care domnu’ Manager a venit cu propuneri: ori se măreşte schema corului (pe banii italienilor), ori pleacă asta şi rămîne-acasă alta, ori nu mai pleacă nimeni, deci nici Varyas.
Drept e că văceanu’ Manager n-avea nici un merit în toată tărăşenia, turneul fiind aranjat de dirijorul italian Roberto Salvalaio, deci, din alt unghi de fugă, se-nţelege ofuscarea care l-a pălit: cum să plece ăştia-ntr-un turneu găsit de altul cînd Manager Alin, într-un mandat întreg şi-n altu-n curs de întregire, n-a reuşit să facă rost nici măcar de-un voiaj pedestru şi cu ustensilele-n braţe pînă-n Bujac, în Gai sau în Grădişte?
Că dirijorul s-a suit în avion şi-a plecat acasă n-ar fi mare bai. Baiu-i că filarmonica a fost făcută de rîsu’ României, de rîsu’ Ita­liei, de rîsu’ Evropii şi de rîsu’ curcilor; baiu-i că de rîs a făcut-o tocmai ăl de-i plătit din banii noştri s-o urce-n slăvi, nu s-o bage-n groapă, şi baiu-i că instanţa superioară doarme pe ea şi-l ţine-n braţe de parcă toţi laolaltă şi dimpreună ar fi cel de-al treilea frate în tandemul la care privesc precum la sfintele moaşte şi la care se-nchină de parc-ar fi icoană făcătoare de minuni.
Alo, instanţă superioară, ai de gînd să te trezeşti odată şi să iei taurul managerialo-filarmonic de coarne, sau aştepţi vreo şaizeci de ani, pînă şi-o da Managerul obştescul sfîrşit, ca să v-adunaţi în sobor de consilieri cu primar în frunte şi cu cor de senatori şi de deputaţi, să-l declaraţi sfînt şi să cădelniţaţi tămîie peste răsuflările-i duhnind prin Palatul Cultural?
Ajunge!