smurd

Un accident straniu a avut loc sâmbătă seara, când un tânăr din Şiria a fost grav rănit, după ce a fost lovit de un autoturism şi târât după acesta pe o bucată de drum. Tânărul de 27 de ani, a ajuns în stare de comă, după rănile suferite. Se speculează că acesta ar fi fost victima unei răzbunări în stil mafiot, astfel că ar fi fost bătut şi mai apoi, târât după maşină câteva sute de metri, pentru a învăţa o lecţie. Acesta ar fi fost legat după maşină şi târât până pe o distanţă între 400 şi 500 de metri. Potrivit unor surse, bărbatul ar fi primit ameninţări cu ceva timp în urmă. În aceste momente, se desfăşoară o anchetă menită să ducă la elucidarea cazului. Nu există însă, deocamdata probe care să adeverească bănuielile martorilor. Acesta a fost găsit pe drum, de localnici, care au alertat un echipaj al Poliţiei din Arad, aflat în misiune la Şiria. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a reieşit că s-a produs un accident rutier, în care o persoană a fost acroşată şi târâtă după maşină câţiva metri. După producerea coliziuinii, şoferul a părăsit locul accidentului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce. Cercetările continuă.

  • Newsar.ro spune:

    Felicitari! Ati facut copy-paste dupa newsar.ro. Mai putin declaratia purtatorului de cuvant!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției