Al doilea Miculescu în „alb-roșu”! David a debutat la 16 ani și 4 luni cu tricoul lui Man: „Vreau să-mi depășesc tatăl, să joc cu UTA în Liga I”

0
62

Printre puținele aspecte pozitive de la Satu Mare, în înfrângerea cu Olimpia (0-1), au fost debuturile în Liga a II-a a doi tineri utiști din pepiniera proprie. Iulius Dinculescu a simțit aerul ligii secunde la 19 ani, în timp ce David Miculescu, la 16 ani și 4 luni, fiind al doilea cel mai tânăr debutant al UTA-ei după Amir Jorza, care jucase primul său meci oficial în „alb-roșu” la 16 ani și două luni.
David Miculescu, nimeni altul decât fiul fostului atacant al „roș-albilor” la începutul anilor 2000, Vali Miculescu, este în curtea „Bătrânei Doamne” din primăvara anului 2016, după ce a mai activat la Electrica Timișoara, Academia Hagi și Atletico de Madrid București. S-a acomodat repede și e, poate, vârful generației de 2001, având în spate și un prim sezon la Liga a IV-a de seniori. A terminat cu 9 goluri acel campionat, având alte cinci și în competiția juniorilor, în care – însă – nu a fost folosit foarte mult ținând cont de nivelul destul de scăzut al adversarilor.
Acest sezon l-a început cu alte 9 reușite în faza preliminară a Ligii Elitelor, ceea ce a atras atenția antrenorilor de la prima echipă și în special lui Cristi Todea care l-a și debutat, ieri, la Satu Mare, ca și al doilea atacant în spatele lui Marius Curtuiuș. „Sincer să fiu, nu mă așteptam să debutez atât de repede, chiar la primul meci în care am prins lotul de 18 al echipei mari, dar am încercat să dau tot ce am mai bun din mine. Domnii antrenori mi-au spus să am încredere în mine, să las emoțiile deoparte și să joc ceea ce știu, aducând un plus pe faza ofensivă. Știu că nu am reușit mare lucru, dar promit să mă revanșez când mi se va mai oferi șansa să evoluez în Liga a II-a. E un alt nivel față de competițiile de junori sau Liga a IV-a în care am evoluat până acum, adversarii sunt mai puternici, pun altfel corpul, iar jocul e mai rapid și intens. Oricum, după cum am văzut jocul și de pe bancă, dar și după cum l-am simțit de pe teren, ar fi trebuit să câștigăm, să avem 2-0 până în minutil 80. Din păcate, nu a fost așa, am mai luat și gol pe final și am pierdut nemeritat toate punctele”, spune puștiul „roș-albilor”.
Miculescu a apărut pe teren cu tricoul cu numărul 98, purtat ultima oară de Dennis Man la UTA, transferat de un an de zile la Steaua. „Îmi doresc să calc pe numele lui Dennis, un fotbalist foarte bun, de profilul meu. Deocamdată, însă, îmi propun să depășesc realizările tatălui meu la UTA, ceea ce nu va fi deloc simplu, căci, după cum se știe, a făcut destule pentru acest club, ce i-a rămas în suflet. Dar, ceea ce nu a reușit el poate, aș vrea să reușesc eu, și anume să joc cu UTA în Liga 1”, ne-a mai mărturisit tânărul fotbalist pregătit de un an și jumătate de zile de Sandu Gaica la Arad. „Am ales UTA și la sfatul tatălui meu, dar și pentru că știam că aici este o generație bună de 2001 și simțeam că pot să progresez așa cum îmi doresc eu. Sunt și aproape de casă, dar ceea ce este mai important este că evo­luez pentru un club de tradiție, ce-și dorește să facă performanță. Nu trecem printr-un moment bun acum, dar există multă calitate la nivelul lotului și ne vom reveni”, mai spune fotba­listul timișorean, născut pe 2 mai 2001.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.