„Alb-roșii” ar putea intra în criză de timp dacă sezonul începe în august

0
119

utatgPentru câteva ore reflectoarele se pun pe ședința Comitetului Executiv de astăzi, de la Casa Fotbalului. Teoretic, printre altele, ar trebui să se aprobe sistemul competițional pentru sezonul 2013-2014, respectiv numărul de echipe ce vor lua startul în primele trei eșaloane. Conform celor decretate de Mircea Sandu, în elită, ar trebui să regăsim 16 formații, în cele două serii din Liga a II-a, câte 14, iar seriile Ligii a III-a (patru la număr), câte 18.
Vineri, membrii Comitetului Exe-cutiv al FRF vor mai da un vot în acest sens, iar dacă nu se schimbă nimic, nici calendarele nu ar trebui să sufere modificări. Acestea spun că Liga 1 va debuta pe 24 iulie, iar eșaloanele doi și trei de abia pe 7 septembrie. Doar dacă numărul formațiilor va fi altul e posibil ca și ligile doi și trei să pornească la finalul lunii august, cu două săptămâni mai devreme decât programarea inițială.
În acest caz, UTA ar putea intra în criză de timp. Practic, cu două luni până la primul meci oficial, arădenii nu au sub contract decât trei fotba­liști și multe ținte neconcretizate până în acest moment. Nici data reunirii lotului nu e bătută în cuie, Adrian Falub gândindu-se să reia antrenamentele în primele zile ale lunii iulie. Fiindcă în această săptămână e greu de crezut că vor mai apărea noutăți importante la clubul emblemă a orașului, de luni încolo orice zi pierdută poate cântări decisiv în economia turului noii ediții de campionat.
Dar, până la semnarea noilor contracte de joc, Adrian Marțian ar trebui să mai achite cel puțin unul dintre cele trei salarii restante. Cel puțin Feussi, Siminic, Gligor, Mărginean și Laso, dar și antrenorul Falub așteaptă un semnal de normalitate din partea conducerii clubului până șă-și lege din nou destinele de „Bătrâna Doamnă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.