valcuta1Adrian Marțian s-a grăbit să fixeze un prim amical al verii pentru UTA și nu unul oarecare. Inițial, finanțatorul „alb-roșiilor” dorea ca arădenii să dea piept cu campioana Ungariei Gyor, doar că aceasta e ocupată cu Supercupa în weekendul următor. Prin urmare, partenerul de întrecere al arădenilor de pe 13 iulie, de la Budapesta, ar fi trebuit să fie Ferencvaros, doar că „Bătrâna Doamnă” nu e deloc în postura de a onora o astfel de întâlnire.
Dacă situația nu se schimbă rapid, printr-o infuzie rapidă de capital, echipa din Calea Aurel Vlaicu poate aduna maxim șapte jucători și, prin urmare, s-ar face de râs cu ocazia testului de sâmbăta următoare. Însă, joi, Gheorghe Constantin a trimis un fax pe adresa grupării maghiare, prin care solicita anularea amicalului. „Pur și simplu nu putem juca, s-ar putea ca la acea dată nici să nu începem pregăririle în vederea noului sezon. Ne-am propus să ne vedem pe 9 iulie, dar asta numai dacă antrenorii vor avea pe cine antrena”, a precizat directorul executiv al arădenilor.
Într-adevăr, Adrian Falub nu concepe să facă o reunire a echipei cu numai câțiva jucători. „Dacă nu ne putem vedea pe 9, o să începem treaba pe 15. Dacă nici până la acea dată nu vom avea un lot cât de cât competitiv, mă voi gândi serios la ce am de făcut în viitor. Astăzi suntem în aer, departe de ceea ce ne-am propus, trebuie să se lege multe lucruri pentru a ne putea continua în condiții bune activitatea”, ne-a mărturisit fostul fundaș, care încă nu a semnat prelungirea contractului cu „Bătrâna Doamnă”.

Recomandările redacției