Alcoolul și volanul nu fac casă bună. Este una dintre axiomele pe care ar trebui să le știe orice șofer. Motivul? Pe de o parte, atunci când cineva se urcă băut la volan, riscul de producere a unui accident crește direct propor­țional cu alcoolemia. Pe de altă parte, crește și riscul de a fi sancționat de polițiști. Or, acestea sunt două motive cât se poate de bune pentru a chema un taxi, a apela la mijloacele de transport în comun sau a amâna călătoria, dacă șoferul a băut. Doi bărbați, prinși la sfârșitul săptămânii, băuți la volan, nu au fost de aceeași părere. De altfel, cei doi pare că s-ar fi luat la întrecere, de la distanță, cine are curajul să conducă, după ce a băut mai mult. Primul șofer a  câștigat „competiția”, de departe. „Polițiștii orașului Nădlac cercetează un bărbat care a condus sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au depistat  în trafic un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, pe raza localității Nădlac. În urma testării cu apartul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe raza localității Iermata, polițiștii Secției nr. 5 Rurală Ineu au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele celor în cauză fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului”, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad. (L.Ș.)

Recomandările redacției