Polițiștii rutieri cercetează patru persoane care au săvârșit infracțiuni rutiere, la sfârșitul săptămânii trecute. Asftel, un cetățean belgian în vârstă de 32 de ani, a fost depistat de polițiștii Biroului de Ordine Publică în timp ce conducea un  autoturism pe raza municipiului, având expirată valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii. Tot de către polițiștii B.O.P. a fost depistat un arădean de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Andrei Șaguna, având valabilitatea numerelor de înmatriculare expirată din noiembrie 2018. Polițiștii din Beliu au depistat un bărbat de 34 de ani, din Cărand, în timp ce conducea un autorism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Un bărbat de 65 de ani, din Târnova, a fost depistat pe raza localității Ineu, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu apartul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele tuturor celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației.

De menționat că, în ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat peste 260 de amenzi în trafic. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 264 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 94.000 de lei. Dintre acestea, 51 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 213 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 26 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției