Universitatea Aurel Vlaicu a fost, astăzi, cuprinsă de febra alegerilor, în condiţiile în care electorii desemnaţi din cadrul universităţii au fost chemaţi la urne pentru alegerea rectorului. În cursa pentru ocuparea aceastei funcţii au intrat patru candidaţi, rectorul în funcţie, prof. univ. dr. Ramona Lile, prorectorul universităţii, prof. univ. dr. Florentina Munteanu, prof. univ. dr. Virgil Duma şi decanul Facultăţii de Ştiinţe Exacte, conf. univ. dr. Sorin Nădăban. Cele mai multe voturi (112) au fost obţinute de prof. univ. dr. Ramona Lile, care a câştigat detaşat. Pe locul al doilea s-a clasat Sorin Nădăban (45 voturi), pe locul al treilea Virgil Duma (37 voturi), iar pe locul al patrulea Florentina Munteanu (14 voturi).

Conform reprezentanţiilor universităţii, pentru validarea scrutinului era necesară prezenţa a cel puţin 50% plus 1 din numărul total de electori. În cazul în care nu s-ar fi întrunit cvorumul, ar fi fost organizat un nou tur de scrutin în maximum şapte zile, când nu ar mai fi fost necesară participarea majorităţii electorilor.

Pentru a fi declarat câştigător din primul tur, unul dintre candidaţi trebuia să obţină majoritatea simplă  din numărul total al voturilor exprimate. Dacă nici unul nu ar fi obţinut acest procent, s-ar fi organizat un al doilea tur de scrutin, în maximum trei zile lucrătoare,  la care ar fi participat primii doi candidaţi în ordinea numărului de voturi primite. Procesul de votare s-a încheiat la ora 16.00, iar câştigătorul a fost anunţat o oră mai târziu.

Recomandările redacției