UTA a început cu o înfrângere sezonul 2018-2019 al ligii secunde, 0-2 pe terenul celor de la Daco-Getica București. Arădenii au făcut o primă repriză foarte slabă, au și luat două goluri pe care nu le-au mai putut întoarce în ciuda jocului mai bun din partea secundă și a ocaziilor mari create.
Căpitanul „alb-roșiilor”, Alexandru Manea, vede în căldură și lipsa omogenității principalii factori ai eșecului: „După părerea mea diferența a fost făcută de te­renul străin, căldura și faptul că echipa noastră încă nu este destul de omogenă. Cu toții am comis câteva greșeli individu­ale importante, pe care o echipă ce știe ce vrea ca și Daco-Getica ți le taxează. Această înfrângere nu schimbă mare lucru din punct de vedere al perspectivelor noastre pentru acest sezon, de­oarece obiectivul declarat este evitarea retrogradării”.
UTA debutează pe teren propriu sâmbătă, de la ora 13 contra celor de la SSC Farul, iar Manea nu vede sinteticul nou de pe „Motorul” ca pe un avantaj. „Va fi foarte greu, nu cred că suprafața ne va avantaja. Jucăm la ora 13 pe o căldură infernală și nu știm exact cum va fi. Va fi un meci foarte dificil, deoarece orice echipă care vine la Arad va dori să plece cu cele trei puncte. Farul pare în mare formă, s-a distrat cu o fostă echipă de Liga 1, dar vom da totul pentru victorie. Ne întoarcem acasă, la Arad, după un an și jumătate, lumea va veni să ne vadă și va avea pretenții de la noi. Ceea ce este și normal să se întâmple, până la urmă reprezentăm UTA, cea mai titrată echipă din afara Bucureștiului”, a adăugat expe­rimentatul fundaș.
Popa a spus în mai multe rânduri că își dorește încă un fundaș central în lot, iar Manea e de ace­eași părere chiar dacă e vorba des­pre un concurent pe post. „E normal să mai vină cel puțin un jucător cu experiență în apărare, mai ales că pe mine concurența nu m-a speriat niciodată, dimpo­tri­vă. Avem în față un campionat lung și sunt convins că e nevoie de toată lumea, inclusiv de fundașii mai tineri din lot”, a mai punctat purtătorul banderolei utiste.
UTA – Farul, din cadrul rundei a doua a ligii secunde, va fi transmis în direct pe Digi Sport și Telekom Sport. Meciul se dispută sâmbătă, 11 august, de la ora 13.

Recomandările redacției