Aliații de la PSD-ALDE vor ca Monumentul Unirii să stea în… picioare la Centenar

0
91

Consilierii social democraţi judeţeni şi cei locali municipali au avut ieri, o întrevedere la sediul Prefecturii cu ministrul Culturii, George Ivaşcu. Acesta a sosit la Arad cu scopul de a evalua și analiza acțiunile și evenimentele aflate în pregătire cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri, dar și pentru deblocarea situa­ției amplasării Monumentului Marii Uniri. „Noi am întocmit un Proiect de Hotărâre privind amplasarea Monumentului Marii Uniri lângă Consiliul Ju­dețean Arad, care a fost votat în unanimitate pe 16 aprilie de către toţi consilierii locali, indiferent de culoarea politică. Astfel, teoretic vorbind, prin acel vot, situația amplasării Monumentului Marii Uniri ar fi trebuit să fie rezolvată. Doar că, din acel moment au trecut deja două luni iar Primăria Arad nu a întreprins niciun demers. Este extrem de legitim, ca şi în cazul tergiversării locaţiei de amplasament, să ne întrebăm «de ce?» Ştiu că a existat o situaţie similară la Alba-Iulia şi prin implicarea minsisterului Culturii proble­ma a fost soluţionată. Sperăm să se întâmple acelaşi lucru şi la Arad”, spune consilierul local Municipal PSD Ilie Cheşa.
„Nu încape nicio îndoială, vizita de documentare la Arad a ministrului Culturii, George Ivaşcu, era extrem de necesară, în condiţiile în care există încă nişte blocaje inerente, după cum menţiona colegul meu. Important în acest moment este ca lucrurile să se pună în mişcare, iar arădenii să beneficieze în sfârşit, după cum bine merită, de simbolul şi reprezentarea artistică a momentului Marii Uniri. Aradul a jucat un rol promordial în înfăptuirea uriaşului deziderat naţional şi este normal ca meritele corifeilor să fie puse în lumină în mod corespunzător în anul aniver­sării Centenarului Marii Uniri. Consilierii PSD Arad rămân deschişi dialogului şi avem în acelaşi timp toată disponibi­litatea de acţiune, pentru a vedea acest proiect materia­lizat”, afirmă Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean.
(G.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.