Câteva sute de familii defavo­rizate din județul Arad au primit duminică și luni, pachete cu alimente cu prilejul Rusaliilor. Acțiunea social-filantropică a fost pregă­tită cu câteva zile înaintea Sărbătorilor Cincizecimii și Preasfintei Treimi prin implicarea mai multor instituții de drept privat din județul Arad.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului,  374 de pachete cu alimente au fost dă­ruite persoanelor vârstnice și familiilor cu o situație financiară precară prin activitățile social-filantropice derulate în această perioadă.

Alimentele de care au beneficiat cele câteva sute de persoane defavorizate au adus multă bucurie și nădejde în viața lor.  În această perioadă penticostară conștientizăm iubirea filantropică a lui Dumnezeu pentru a deveni și noi mijloace vii de mântuire pentru frații noștri. Milostivirea, dar al Preasfintei Treimii, trebuie să pătrundă în lumea noastră cotidiană la toți oamenii prin mărturia și dăruirea noastră zilnică.
Arhim.Teofan Mada, vicar administrativeparhial,
coordonator de proiect

Recomandările redacției