torokAlpinistul arădean Zsolt Torok a fost salvat, cu elicopterul, dintr-un perete al expediţiei Annapurna, după ce echipamentele pe care le avea pentru ascensiunea spre vârf au fost distruse de o avalanşă.
Zsolt Torok, împreună cu colegul său de expediţie George Porancia, se afla la altitudinea de aproximativ 6.200 de metri când au fost preluaţi cu elicopterul şi coborâţi în tabăra de bază.
Din tabăra de bază, George, care a fost lovit în cap de avalanşă, a fost dus la spital unde a primit îngrijiri medicale.
Ceilalţi doi colegi de expediţie, Cătălin Neacşu şi Cristian Tzecu se află în Tabăra de bază, primul dintre ei fiind lovit la picior.
“Dupa o noapte foarte grea, Zsolt şi George au fost scoşi din perete cu elicopterul. Zsolt m-a rugat să contactăm agenţia, compania de asigurări şi tot ce e nevoie, pentru a fi scoşi cu elicopterul. Dimineata la ora 4.00 (ora României), spre bucuria noastră, a sunat Zsolt şi a zis că au reuşit să ajungă la locul de bivuac şi sunt ok. Mi-a povestit că George a fost lovit de o avalanşă de gheaţă în cap şi nu purta cască în acel moment, iar din cauza extenuării nu a reuşit să se traga la o parte la timp”, a relatat Minerva Torok, soţia lui Zsolt, cea care ţine, permanent, legătura cu ei.
Aceasta a mai precizat că expediţia va continua mai departe în echipă de 3, respectiv Zsolt, Cristi şi Cătălin.
“Zsolt este ok, însă se resimte după aceste zile de ascensiune foarte solicitante, urmand ca în 2-3 zile, după ce se reface, să înceapă ascensiunea din nou. Prognoza meteo arată o îmbunătăţire a vremii pentru zilele ce urmează”, a mai relatat Minerva.
Expediția din Annapurna a început în 28 martie şi are în componență 4 români, fiind pentru prima oară când se va încerca o atacare a vârfului în formulă compusă exclusiv din români.

Recomandările redacției