Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a  primit ieri vizita Excelenţei Sale, domnul Fuad Kokaly, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Palestina în România.
Înaltul oaspete şi-a exprimat interesul de a pune bazele unor relaţii de înfrăţire între oraşe din Palestina şi municipiul Arad. Până acum astfel de convenţii de colaborare s-au încheiat cu Timişoara, Iaşi, Alba Iulia, Piteşti şi Bucureşti.
„Excelenţa Sa, domnul Ambasador a menţionat că există disponibilitate de cooperare pe mai multe domenii, precum cel economic, cultural sau pe zona de educaţie. Considerăm oportună o astfel de colaborare şi nu putem decât să încurajăm acest gen de schimburi de experienţă”, a afirmat primarul Gheorghe Falcă.
În cadrul întâlnirii de la Primăria Arad a avut loc şi un schimb de idei pe tema sistemului politic şi administrativ din Palestina. „Am profitat de întâlnirea cu Înaltul oficial palestenian pentru a-i adresa câteva înrebări despre sistemul politic palestenian, în ce măsură este acesta influenţat religios. Am avut plăcuta surpriză de a primi o analiză obiectivă a realităţii palestiniene”, a declarat edilul Falcă.
În încheierea întâlnirii de azi, primarul municipiului Arad a fost invitat să efectueze o vizită oficială în Palestina.
(G.C.)

Recomandările redacției