„Aş vrea să mulţumesc pentru sprijinul pe care l-am avut din partea autorităţilor din România. Am fost în contact imediat cu toate autorităţile şi cu Guvernul, şi primul-ministru desemnat şi, bineînţeles, cu preşedintele. Am avut mesaje foarte clare de solidaritate şi mesaje care sunt de toate originile” , a spus ambasadorul.

Conform Mediafax, diplomatul a mulţumit „în mod particular pentru propunerea primită din partea autorităţilor române, de a ajuta, în ce priveşte tratamentul victimelor şi oferta ca şi în spitale româneşti să poată fi tratate victime” .

„Această tragedie ne aminteşte ce am trăit împreună cu tragedia din clubul Colectiv şi că medicii francezi au ajutat foarte mult şi vor continua să ajute” , a declarat ambasadorul.

El a mai spus că Parisul a cunoscut o tragedie de „o amploare necunoscută în Franţa” , a exprimat condoleanţe familiilor victimelor şi a subliniat „că poliţiştii, medicii, pompierii au făcut tot ce puteau şi vor continuă să facă tot ce se poate”.

„Mâine organizăm la oră 02:00 după-amiază o reuniune, aici, de reculegere, de solidaritate şi de unitate pentru toţi francezii care vor să exprime sentimentul de sprijin şi de unitate în acest moment.
Această manifestaţie este deschisă pentru toate persoanele din România care vor să exprime în acest moment. Avem valori comune. Cred că nu doar Franţa a fost atacată, sunt valorile noastre care sunt în joc şi în acest moment este foarte important să demonstrăm solidaritate”
, a mai spus ambasadorul Saint Paul.

În Cartea de condoleanţe deschisă la ambasada Franţei au semnat până la această oră premierul interimar Sorin Câmpeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, miniştrii Bogdan Aurescu şi Nicolae Bănicioiu, preşedintele PSD Liviu Dragnea.

Recomandările redacției