Prefectul Florentina Horgea s-a întâlnit, marți, cu E.S. Tamar Samash, ambasadorul Statului Israel la București. Prezentă la Arad în contextul sărbătoririi celor 300 de ani de la stabilirea primelor familii de evrei în municipiu, E.S. Tamar Samash a transmis, potrivit reprezentanților Prefecturii, „un mesaj care vine să întărească sentimentele de cooperare și bună înțelegere care au guvernat în istorie relațiile dintre etnicii evrei și românii din zona județului Arad”. În ceea ce o privește, Florentina Horgea și-a manifestat speran­ța că inițiativele de colaborare existente între reprezentanți ai Statului Israel, organizații ale evreilor din România și autoritățile publice sau mediul de afaceri se vor dezvolta în continuare. „Am salutat gestul Excelenței sale de a participa la evenimentele organizate cu prilejul celor 300 de ani de la stabilirea primelor familii de evrei în Arad, ținând cont de importanta contribuție a etnicilor evrei în dezvoltarea orașului nostru.  Am apreciat de asemenea implicarea domniei sale în problemele comunității evreilor din Arad, precum și dorința de a stabili noi punți de comunicare între aceasta, Statul Israel și autoritățile publice sau reprezentanți ai mediului economic arădean. Din partea mea, în calitate de prefect al județului Arad, am transmis deplina dorință de colaborare în orice aspecte legate de comunitatea evreilor din județul nostru”, susține prefectul Florentina Horgea.
(L.Ș.)

Recomandările redacției