Un arădean de 37 de ani a crezut, asemeni multora de teapa lui, că va scăpa nepedepsit dacă aruncă molozul unde îl duce capul. Mulți indivizi de acest fel au scăpat, însă acesta a fost prins de polițiștii locali și ars serios la bu­- zunar. „Bărbatul a ales strada Barbu Lăutaru pentru a scăpa de resturile rezultate în urma unor lucrări de construcţie. Întrucât a încălcat prevederile legii 211/ 2001, privind regimul deșeurilor, arădeanul a fost amendat cu suma de 1.000 de lei, având posibilitatea de a achita amenda la jumătate în termen de 15 zile. Din păcate, poliţiştii locali arădeni se confruntă tot mai des cu astfel de situaţii în care cetăţeni dau dovadă de totală lipsă de respect faţă de mediul înconjurător. Din acest motiv, oamenii legii vor continua acţiunile de control menite să descurajeze astfel de fapte”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
De menționat că polițiștii locali le recomandă arădenilor să sune la numărul 0257/939, ori de câte ori văd astfel de fapte sau altele care sunt de competența Poliției Locale.

Recomandările redacției