Mai multe avioane militare au survolat Bagdadul miercuri dimineață, după ce Iranul a tras cu rachete balistice asupra unor baze militare din Irak unde sunt staţionaţi soldaţi americani. Loviturile iraniene s-au produs la cinci zile după asasinarea la Bagdad a generalului iranian Qassem Soleimani, din ordinul preşedintelui american Donald Trump. Asasinarea lui Soleimani a provocat temeri în toată lumea, legate de izbucnirea unui război, mai ales pe teritoriul Irakului, a informat Agerpres.
Preşedintele Donald Trump a transmis pe Twitter că va face declaraţii în legătură cu bombardamentele iraniene din Irak, care au vizat forţele americane. „Totul este bine! Rachete lansate din Iran spre două baze militare situate în Irak. Evaluarea victimelor şi daunelor are loc acum. Până acum, totul este bine! Avem, de departe, cea mai puternică şi cea mai bine echipată forţă militară din lume!“, a scris Donald Trump pe Twitter. Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi şeful Pentagonului, Mark Esper, au ajuns deja la Casa Albă după atacul cu rachete iraniene, într-o reuniune de urgență, a informat presa internațională.

Recomandările redacției