Amnezie voluntară

0
139

Oamenii politici, în marea lor majoritate, au abordări duble ale mesajelor, în funcţie de poziţionarea lor de moment: în opoziţie sau la putere. Foarte multe teme susţinute în opoziţie trec automat în plan secund, sunt preactic abandonate, când se ajunge la putere.

Asistăm şi acum la acest procedeu, această „amnezie” temporară, la abandonarea unor subiecte importante, adevăraţi „stabilopozi” pentru perioada de opoziţie. Două exemple clare sunt preluarea Cetăţii Aradului de către municipalitate şi, respectiv, desfiinţarea judecătoriilor din Chişineu-Criş şi Gurahonţ. Ambele subiecte au fost pe „lista scurtă” a deputatului Mihăiţă Calimente, în vremea în care dumnealui se bătea, din opoziţie, cu „hidra” portocalie. Acum…
Asistăm la o tăcere suspectă în cazul ambelor subiecte. Cetatea este o mai veche marotă a liberlului, ajuns, iată, la cel de-al patrulea mandat de parlamentar (record absolut pentru judeţul nostru). Problema Cetăţii nu e simplă, dar aşa cum au recunoscut reprezentanţii Ministerului, niciun parlamentar ară­dean nu s-a interesat de stadiul în care se află protocolul de trecere a Cetăţii în circuitul civil. Cu atât mai mult trebuia să se intereseze depu­tatul Calimente, atât din prisma parlamentarului aflat la Putere, cât şi pentru că acest subiect la susţinut vehement, de fiecare dată. Pardon, de fiecare dată când se afla în Opo­ziţie, când erau suficiente demersurile decla­rative.
Cel de-al doilea subiect, al judecătoriilor pe cale să se desfiinţeze, este iarăşi ocolit de longevivul parlamentar.

Tot aşa, acum circa doi ani, domnul Calimente „sărea” – tot verbal, fireşte – în apărarea jude­cătoriei din Chişineu-Criş, afirmând că „dacă Tăriceanu trecea ceva din Arad pe listă fără să ştiu eu, treceam cu piciorul prin uşă”. Acum, de la Putere, Mihăiţă Calimente „uită” că există uşi şi la Palatul Victoria, şi la Ministerul Justiţiei şi se poate bate respectuos, dar ferm, la ele.
Am dat doar două exemple, legate de un singur parlamentar dar şi de două probleme strict arădene, care nu intră în sfera unor restructurări sau decizii naţionale, generale. Iar răspunsul la ambele probleme ridicate este… tăcerea, uitarea, amnezia politică. Domnul Calimente îşi aduce aminte de jus­tiţie doar când e vorba de dependenţa ei faţă de politic, mai precis faţă de Băsescu. În rest, problema Judecătoriei Chişineu-Criş parcă nici nu există, iar a celeia din Gurahonţ nici măcar atât. Absolut „întâmplător”, prima instituţie se află în colegiul dumnealui, iar cea de a doua într-o comună în care avem primăriţă liberală, colegă de partid cu deputatul Calimente.
În concluzie, diferenţa dintre putere şi opoziţie este dată şi de această „amnezie” voluntară asupra unora dintre subiecte, fie şi pentru faptul că acum deputatul Calimente nu mai poate invoca scuza din Opoziţie: „nu am pârghiile necesare”.
P.S.
Interesantă ar fi de văzut (şi de auzit) părerea parlamentarilor USL referitoare la regionalizarea prin centralizare. Finanţele au „zburat” spre Timişoara, cică se pregăteşte şi ITM, dar şi alte instituţii. Asta în timp ce fluturăm lo­zinca privitoare la menţinerea judeţului Arad. Adică o formă administrativă văduvită de „fondul” unor instituţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.