ANAF revine la normal

1
132
  • Ministrul de Finanțe pare să se fi trezit la realitate.
  • Apariția direcțiilor regionale a dus la creșterea birocrației.
  • Contribuabilii mijlocii nu și-au mai realizat programul de colectare.

 Reorganizarea Fiscului, făcută în urmă cu cinci ani nu a dat, se pare, cele mai bune rezultate. Astfel, Eugen Teodorovici, actualul ministru al Finanțelor Publice a ajuns să vorbească despre o nouă reorganizare, care înseamnă de fapt revenirea la normal, în sensul reînființării direcțiilor județene ale finanțelor publice, desființate pentru a face loc unor suprastructuri regionale, care n-au făcut decât să crească birocrația.

Potrivit presei centrale, Teodorovici susține un proiect de lege al UDMR, care vine și cu inițiative bune, din câte se vede, susținând că administraţiile fiscale judeţene vor trebui să redevină „ce au fost în anii trecuţi”, scrie adevarul.ro.  „La ANAF, există o prevedere legală care spune foarte clar că, de la 1 august, (n.r. contribuabilii) mijlociii trec la judeţ, aşa cum era înainte. Am discutat cu preşedintele Fiscului, care mi-a prezentat câteva motive pentru care îmi propune să derogăm, să extindem cu încă o lună de zile, aproximativ. Pot să fiu de acord cu această derogare doar dacă – şi am şi stabilit acest lucru – de la regiune toată activitatea trece înapoi la judeţ, cum era înainte. Judeţul trebuie să redevină ce a fost în anii trecuţi, adică să decidă la nivel de judeţ ce au de făcut în privinţa Fiscului şi a activităţilor pe care le au de derulat la nivelul judeţului. Pentru că eu am nevoie de un interlocutor care să răspundă de absolut tot ce face acolo, dar trebuie să îi dau şi pâinea, şi cuţitul. Nu poţi pune regiunea să decidă şi să tragi la răspundere judeţul”, a declarat, conform Agerpres, Eugen Teodorovici.

Direcțiile regionale nu vor dispărea însă, cel puțin deocamdată, deși voci din rândul ANAF susțin că ar trebui desființate, urmând a avea un rol metodologic. În ceea ce privește schimbările, acestea trebuie să se producă în câteva luni.

Birocrația a crescut

Măsura anunțată de ministru este primită bine la nivel de județ, având în vedere că birocrația a crescut foarte mult odată cu centralizarea excesivă. S-a ajuns până acolo încât angajațiilor structurilor locale nu li se mai permite să vorbească cu presa fără acceptul Bucureștiului, ceea ce îngreunează foarte mult comunicarea cu contribuabilii. Asta, în condițiile în care până și site-urile administrațiilor județene, care erau actualizate la timp și conțineau informații utile, au fost închise, prin neplata costurilor de mentenanță, semn că a fost ceva putred în Capitală… Potrivit unui act normativ, contribuabilii mijlocii ar fi trebuit să revină la nivel de județ de la 1 aprilie, dar termenul a fost amânat de mai multe ori succesiv. Potrivit informațiilor noastre, transferul nu s-ar fi putut face până la 1 august, dacă procedura nu a fost inițiată până la sfârșitul lui iunie din cauză de… preavize, angajații urmând a fi înștiințați că li se desființează postul și că au posibilitatea să aleagă o altă variantă. „Astfel, reorganizarea contribuabililor mijlocii a fost amânată pentru 1 septembrie. În primul rând ar fi un avantaj pentru contribuabil. Dacă se revine la nivel de județ, oamenii nu vor mai trebui să meargă la Timișoara pentru orice document, ceea ce înseamnă timp pierdut. În plus, având în vedere că la Timișoara se administrează patru județe, timpii de rezolvare a unei cereri sunt mai mari. Se ajungea până acolo încât problema omului să nu poată fi rezolvată într-o zi. Or, nu e ușor să facă deplasări repetate la Timișoara de la Vârfurile, Brad sau Herculane, ca să dau doar câteva exemple”, susține un finanțist.

Colectare mai slabă

 Potrivit surselor noastre, de când au trecut în parohia Direcției Regionale, contribuabilii mijlocii nu și-au mai îndeplinit programul de colectare, semn că ceva scârțâie în sistem. „De când sunt la nivel regional, contribuabilii mijlocii, care își îndeplineau programul de colectare la nivelul județului cu depășiri de 100%, stau acum undeva la 95%. Deci treaba merge mai prost. S-a dovedit că mutarea lor la Regională a fost un eșec administrativ”, susține o altă sursă.

Trebuie însă spus că în ceea ce privește contribuabilii mici, care au rămas în administrarea structurii județene, programul de colectare a fost îndeplinit an de an.

Cer dispariția direcțiilor regionale

Regionalizarea produsă în cadrul ANAF a dus și la îngreunarea activității interne, având în vedere că administrațiile județene au pierdut calitatea de ordonatori de credite, iar serviciile de suport, contabilitate, salarizare, achiziții s-au mutat la nivel regional, unde se gestionează patru județe.

Potrivit finanțiștilor arădeni, o nouă reorganizare ar trebui să ducă la dispariția direcțiilor regionale, pentru ca instituția să nu se transforme într-o struțocămilă. În plus, ar dispărea unul dintre palierele care a dus la birocratizarea excesivă a Ministerului de Finanțe.

Un proces dureros

 Desființarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Arad și transformarea ei în Administrație Județeană, a fost un proces dureros pentru angajați. Asta, în condițiile în care aproximativ 150 de oameni au fost disponibilizați sau relocați în structura regională. De menționat că Aradul a fost cel mai afectat județ, în condițiile în care Hunedoara și Carașul au pierdut cam 30 de oameni, iar Timișul a avut cel mai mult de câștigat, acolo adunându-se personal din toată regiunea. Cum era și normal, oamenii nemulțumiți au ieșit în stradă. „La aflarea informaţiei că 98 de persoane vor fi disponibilizate, oamenii au decis să oprească lucrul. Iniţial se vorbea de 50 de persoane disponibilizate, apoi de 60, iar acum de 98. Asta, în condiţiile în care în întreaga Regiune de Vest, care cuprinde judeţele Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin şi Arad vor dispărea 200 de posturi. Se vorbeşte că s-a luat această decizie pentru că nu suntem oraş al USL, or, noi, cei de la Finanţe nu avem culoare politică. Indiferent de cine a fost la guvernare, nu au fost probleme cu Fiscul de la Arad”, declara la vremea respectivă Ionică Trifa, liderul de sindicat din cadrul DGFP Arad. De altfel, greviştii cu care am stat de vorbă nu înțelegeau de ce Aradul are cel mai mare număr de disponibilizaţi din ţară, în condiţiile în care rezultatele obţinute de direcţie sunt cu mult mai bune decât alte DGFP Timiş sau a altor direcţii din regiune sau din ţară.

O grevistă susţinea în 2013 că guvernanţii nu realizează că prin astfel de acţiuni distrug atât sistemul fiscal, cât şi sistemul economic. Angajaţii mai susţin că la reorganizare că nu s-a ţinut cont de un aspect deosebit de important, Aradul fiind situat la frontiera cu spaţiul Schengen, ceea ce înseamnă un număr mare de contribuabili cu operaţiuni intracomunitare, un număr mare de solicitări pentru rambursarea TVA, iar riscul de evaziune fiscală este crescut.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.