Lunca Teuz Cermei a cedat în fața celor de la Școlar Reșița cu scorul de 2-0, după ce la pauză au reușit să intre la cabine la egalitate. Dar, o fază fixă transformată în gol de Negoescu cu o jumătate de oră înainte de fluierul final a deblocat tabela de marcaj, gazdele mai punctând încă odată pe final de meci, după ce Buia ratase singur cu Zimmermann.
Cermeianii au fost total nemulțumiți de maniera de arbitraj, iar președintele Petre Bulza chiar intenționează să facă o adresă oficială la adresa Comisiei Centrale de Arbitri, prin care să-l recuze pe lugojeanul Dorian Barzucă. La rândul său, Radu Anca a arătat cu degetul înspre cavalerii fluierului. „Am primit primul gol dintr-o fază fixă ce nu trebuia dată, iar noi am ratat ocaziile noastre de singur cu portarul. Am avut parte de un arbitraj șmecheresc, în care s-a acordat mai mult de 10% gazdelor. A fragmentat mult jocul, le-a dat multe lovituri libere de la marginea careului mare, practic i-a împins peste noi. Dacă nu primeau acea lovitură liberă, nu ar fi marcat, ar fi intrat în criză de timp mai mult ca sigur. Într-adevăr, au avut posesia, au fost peste noi din acest punct de vedere, dar nu au avut faze foarte periculoase de poartă. Nu ne-au dominat de ne-au rupt, au cărat mingea și atât. A fost un arbitraj șmecheresc, ca pe vremuri în Valea Domanului”, a remarcat tânărul tehnician al „alb-roșiilor”.
Chiar și așa, la 1-0, Buia a avut o mare ocazie de gol pentru vizitatori. „Dacă eram mai atenți la acea fază, puteam să egalăm. Nu știu dacă ar fi fost echitabil un rezultat de egalitate, Reșița e o echipă bună, dar care nu merita să fie ajutată așa. Nu contestăm victoria, dar am avut parte de un arbitraj șmecheresc. Noi am evoluat cu cinci juniori, am avut patru jucători absenți și am dat peste o candidată la promovare”,a adăugat fostul mijlocaș al UTA-ei.

Recomandările redacției