Anca Stoenescu, inspectorul școlar general al Județului Arad, a punctat câteva din problemele cu care se confruntă la ora actuală învățământul preuniversitar din județul nostru. Situația infrastructurii, problemele legate de personal, investițiile, salariile profesorilor, despre conștiință, situația microbuzelor școlare, camerele de supraveghere, fondul clasei, asociațiile de părinți dar și despre calitatea miniștrilor care se perindă în fruntea Ministerului Educației sunt doar cîteva dintre temele abordate în acest interviu.

Care este situaţia infrastructurii din învăţământul preuniversitar arădean? Câte investiţii s-au realizat în ultimii ani şi ce proiecte mai sunt în derulare?

Pe scurt, avem trei proiecte în derulare, e vorba de Palatul Copiilor, de CCS Gloria şi Grădiniţa Apateu. În ultimii ani s-au finalizat şapte grădiniţe noi. Și, evident, trebuie amintit ca principală investiție finalizată – sediul noului ISJ Arad.

În urmă cu câţiva ani, când salariile din învăţământ erau foarte mici, problema personalului didactic era una foarte gravă. Mulţi profesori renunţau la catedră în dauna unei cariere în mediul privat. Cred că lucrurile s-au inversat acum.

Aș începe prin a preciza că salariile din învătământul preuniversitar s-au mărit de două ori în ultimul an. Să nu uităm de gradațiile de merit, de indemnizația pentru dirigenție, spor de doctorat. Tindem spre o normalitate în ceea ce privește grila de salarizare a personalului didactic, având în vedere creșterile din 2017, 2018. Este important ca ele să fie decente, să le asigure celor care şi-au ales această profesiune condiţii optime pentru exercitarea ei.

Dar, să nu uitam că este foarte greu de recuperat diferența datorată tăierilor salariale din 2010.

Metoda introducerii camerelor de supraveghere la examenele naţionale de Evaluare a elevilor de clasa a VIII-a şi Bacalaureat a fost una benefică din punct de vedere al corectitudinii rezultatelor. Se ştie impactul asupra ratei de promovare. Dar nu a fost o rezolvare tocmai morală, care să ne arată că avem încredere în cinstea şi corectitudinea copiilor noştri. Cât timp credeţi că mai este nevoie de păstrarea camerelor video în sălile de examen şi dacă vreodată examenele vor putea fi susţinute pe baza conştiinţei?

Cei care sunt cinstiţi şi corecţi nu se tem de camerele de supraveghere. Ca peste tot, există elevi care cred că pot să-şi rezolve problemele prin nemuncă, înşelându-se pe ei înşişi în primul rănd. Totuşi, să recunoaştem, aceste cazuri s-au diminuat substanţial în ultimii ani. Nu ştiu cât timp vom mai apela la aceste camere. Îmi doresc să nu treacă prea mult timp, dar pe de altă parte trebuie să fim realişti, doar nu trăim într-un univers utopic.

Care este situaţia transportului elevilor în judeţ. Câte microbuze şcolare avem şi de câte ar mai fi nevoie?

Nu au existat probleme nesoluţionate referitoare la transportul elevilor în judeţul Arad. Avem deocamdată 132 de microbuze şi mai avem nevoie de 26.

Problema fondului clasei, susţinut din banii părinţilor a fost tranşată pe hârtie. În fapt nu s-a schimbat decât denumirea: fondul clasei a devenit asociaţia de părinţi. Cât de morală este o astfel de rezolvare şi cât de necesari sunt banii părinţilor pentru ca o unitate de învăţământ să funcţioneze în parametri optimi?

Asociaţiile de părinţi au personalitate juridică aparte, cu obligaţii şi responsabilităţi clare prevăzute în statut. Părinţii care fac parte din asociaţie o fac în mod benevol, nimeni nu îi poate constrânge în a deveni membru. Din păcate, adesea nevoile unei unităţi şcolare nu pot fi acoperite din fondurile primite şi nu toate şcolile sunt capabile de a genera fonduri extrabugetare, astfel încât orice sumă este binevenită. Fără să dau nume, există şcoli în judeţul şi municipiul Arad ale căror asociaţii de părinţi s-au implicat activ în îmbunătățirea procesului de învăţământ din acele unităţi şcolare. Astăzi, aceste şcoli funcţionează la parametri optimi. În astfel de şcoli părinţii sunt interesaţi de educaţia copiilor lor, colaborează bine cu conducerea şcolii şi nu în ultimul rând, pot face aceste lucruri. Trebuie să recunoaştem că nu toţi părinţii pot, ştiu sau doresc să se implice în educaţia copiilor lor. Cred că trebuie să existe o bună colaborare între şcoală – familiile elevilor şi comunitate pentru ca educaţia copiilor să dea roade.

Şi la final o întrebare stânjenitoare. În ultimii ani buni de zile, în fruntea Ministerului Educaţiei s-au perindat tot felul de miniştri de o calitate profesională, dar mai ales… gramaticală cel puţin îndoielnică. Este impardonabil pentru un ministru, mai ales al Educaţiei, să nu dea dovadă de cultură. În ce fel v-a afectat colaborarea cu conducerea Ministerului sau care este în viziunea d-voastră un ministru ideal?

Cred că nimeni nu este perfect si că noi oamenii suntem nişte fiinţe perfectibile. Dacă suntem conştienţi de acest lucru şi dacă dorim să devenim mai buni în ceea ce facem, dacă dorim să lăsăm ceva în urma noastră, atunci cei din jurul nostru ar trebui să ni se alăture într-un efort conjugat de a ne îndeplini misiunea. Uităm adesea că suntem oameni, cu emoţii, cu sentimente, cu temeri, cu nesiguranţe, preferând să privim de sus, dintr-o aroganţă nejustificată şi să lovim ca şi când noi nu am fi greşit niciodată, ca şi când nu am fi fost loviţi niciodată, la rândul nostru.

A fi într-o funcţie publică de anvergură nu este uşor şi nu este aşa plăcut precum o cred unii. Responsabilităţile pe care le implică o astfel de funcţie sunt imense, uneori copleşitoare. Personal, am colaborat bine cu aceia care au ştiut să rămână oameni în orice circumstanţe.

În privinţa ministrului ideal, aş adăuga pe lângă latura umană absolut necesară, alte două caracteristici la fel de necesare: competenţa în domeniu şi dorinţa de a face bine, mai bine.

Vă mulțumim.

Adrian Cotuna

Recomandările redacției