Polițiștii economici din Arad, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au reușit identificarea a trei bărbați, bănuiți de sustragerea a 414 de tone de cupru. Prejudiciul a fost recuperat. Este vorba despre Florin Malița – cercetat și în cazul atacului asupra lui Dragoman – , un bărbat din Sântana – Blagău Voicu – și un bărbat din Timișoara – Stanciu Simion.  Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalități Economice au identificat trei bărbați, bănuiți de furtul a 414 tone de cupru, în valoare de 2.000.000 de euro, de pe raza localității Curtici. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști la scurt timp după săvârșirea faptei. Din investigațiile efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a reieșit că, unul dintre cei trei bărbați, în vârstă de 34 de ani, din Arad, ar fi luat decizia de a sustrage cuprul aflat în posesia unei societăți comerciale, prin crearea unei aparențe de legalitate. Astfel, în data de 21 septembrie a.c., acesta ar fi trimis un email fals, în vederea achiziției de cupru.  Pentru efectuarea transportului, au fost asigurate 3 autotrenuri și remorci. În sprijin, ar fi avut un bărbat de 34 de ani, din Sântana și un altul de 28, din Timișoara.  Împreună, aceștia s-ar fi deplasat succesiv la sediul societății comerciale prejudiciate, unde ar fi încărcat în autotrenuri cele 414 tone cupru. „Marfa” a fost transportată inițial la un depozit din localitatea Curtici, județul Arad, iar ulterior, în localitățile Becicherecu Mic și Lovrin (județul Timiș), de unde urma să fie comercializată. Pentru a îndeplini aceste operațiuni, bărbatul ar fi procurat documentație falsă de transport, numere false de înmatriculare, copii de cărți de identitate aparținând unor persoane fără nicio legătură în cauză și alte acte în vederea îngreunării depistării autotrenurilor. Bărbații din Timișoara și Sântana au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, cel din Arad fiind în prezent arestat într-o altă cauză. „Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, uz de fals, instigare la uz de fals, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, instigare la conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, tractarea unei remorci cu număr fals de înmatriculare, instigare la tractarea unei remorci cu număr fals de înmatriculare, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte autovehiculul respective”, se arată într-un comunicat al IPJ Arad.

Recomandările redacției