Anchetatorii fiscali în cazul actriței Fan Bingbing, pedepsiți de China. Vedeta are de plătit o datorie istorică

0
86

Oficiali care au anchetat-o pe actriţa chineză Fan Bingbing pentru evaziune fiscală au fost pedepsiţi pentru „management defectuos”, potrivit mass media, citată de AFP, informează news.ro.

Cel puţin cinci persoane au fost pedepsite, inclusiv şeful biroului de impozitare din estul oraşului Wuxi, unde îşi are sediul compania lui Fan, potrivit agenţiei de ştiri a statului Xinhua.

Administraţia taxelor a însărcinat biroul fiscal provincial din Jiangsu să răspundă pentru cei care sunt implicaţi în cazul Fan, potrivit Xinhua, înainte de a face o listă cu persoane care au primit avertismente oficiale şi verbale cu privire la neajunsurile lor.

Însă comunicatul a oferit puţine detalii despre ceea ce a dus la pedeapsă.

Săptămâna trecută, autorităţile fiscale au obligat-o pe Fan Bingbing să plătească penalităţi de 883 de miliaone de yuan (129 de miliaone de dolari) pentru evaziune, adăugând că dacă vrea să evite închisoare trebuie să plătească la timp.

Actriţa în vârstă de 36 de ani, model şi producător a fost un nume cunoscut ani de zile în China şi a cunoscut succesul la Hollywood cu rolul din blockbusterul „X-Men: Days of Future Past” din 2014.

Anul trecut, ea a fost inclusă de revista Forbes în topul celor mai bogate celebrităţi din China cu venituri de 300 de milioane de yuani (43 de milioane de dolari).

O prezenţă prolifică pe reţelele de socializare, ea a dispărut din spaţiul public în mai după ce a fost acuzată că ar fi împărţit contractul pentru rolul din „Air Strike” – film ce va fi lansat anul acesta, în valoare de 7,3 milioane de yuani (1,1 milioane de dolari).

Având în vedere că se află la prima abatere, dacă plăteşte suma cerută, ea nu va fi urmărită penal, a mai precizat agenţia Xinhua.

Miercuri, South China Morning Post a scris că Fan Bingbing a fost eliberată în urmă cu două săptămâni după ce s-a aflat sub supraveghere în Jiangsu. Ea a fost transferată la Beijing pentru investigaţii amănunţite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.