Aradul pare că începe să devină raiul oamenilor străzii și al boschetarilor, care sub influența drogurilor nu numai că împânzesc parcurile și terasele din centrul orașului, dar încep să și agreseze arădenii care trec pe stradă sau lucrează în zonele respective. Adevărata problemă o reprezintă faptul că nu pare să existe o soluție în aceste cazuri, pentru că oricâte amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice ar fi emise de polițiștii locali, fenomenul cerșetoriei și al agresiunii verbale și chiar fizice la care sunt expuși arădenii nu va înceta. Amenzile aplicate nu vor fi niciodată plătite iar recurența cu care sunt comise astfel de fapte antisociale e alarmantă. 

De data aceasta, un cititor ne-a semnalat faptul că a ajuns să fie o reală problemă simplul fapt de a merge la serviciu, unde mai mulți boschetari își fac veacul exact în fața librăriei unde acesta lucrează. Înjurăturile și îmbrâncelile sunt la ordinea zilei, ba mai mult, într-o seară din această săptămână, angajatul librăriei a fost lovit cu pumnul de unul dintre boschetari. Pentru că forțele de ordine par să închidă ochii sau oricum să nu ia absolut nicio măsură viabilă în acest caz, arădeanul e nevoit să însoțească clienții librăriei la plecare pentru ca aceștia sa nu fie la rândul lor, agresați.  

Era ora închiderii, ora 18, am mers să-mi însoțesc ultimii clienți afară din librărie știind că or să sară pe ei și or să cerșească abuziv așa că am preferat să-i conduc eu să mă asigur că tot o să fie în regulă și totodată să închid librăria, moment în care unul din boschetari drogat fiind a început să se împingă în grupul de clienți, o familie, moment în care o boschetară începe să strige și ea la ei într-o formă batjocoritoare, stând pe treptele librăriei. În acel moment, i-am zis «Te rog să nu-mi agresezi clienții». Până m-am întors să mă asigur că oamenii au plecat m-am pomenit cu ea lângă mine înjurând și n-am reușit să reacționez că am fost lovit și scuipat. Asta se tot repetă în ultimele trei zile, se întâmplă în mod repetat să ne înjure, să chem poliția și să nu le facă nimeni nimic. Am intrat în librărie, am sunat la 112 și mi-au zis că e un echipaj de la locală în zonă și să merg la ei. Ceea ce am și făcut, i-am chemat,  în timp ce ei (n.r. – boschetarii) au continuat să mă înjure și să mă lovească cu roata de la bicicletă de față cu agentul. I-au dat o amendă la insistențele mele și mi-au zis «Au amenzi de sute de milioane chair încă una în plus, în minus e degeaba oricum nu le plătesc». Ceea ce e foarte adevarat. Mai mult decât atât, domnii de la locală râd cu ei, îi cunosc pe nume pe boschetari, își permit gulme de tot felul, fapt care sincer m-a mirat”, ne spune arădeanul. Librăria este situată în zona Gării, unde zeci de oameni ai străzii își fac veacul, terorizând arădenii care locuiesc sau lucrează în zonă.

 

Recomandările redacției