Un primar al unei comune din judeţul Arad, cel mai longeviv primar din România, a fost declarat definitiv incompatibil, pentru că, în 2012, adică în urmă cu 7 ani, ca primar, a făcut parte din Consiliul de Administraţie al unei şcoli. Sute de primari din toată ţara au fost declaraţi incompatibili din cauză că au făcut parte din diverse Consilii de Administraţie ale unor instituţii aflate în subordinea primăriilor. Printre ei, inclusiv fostul primar al Sibiului, Klaus Iohannis Werner, actualul preşedinte al ţării. O situaţie absolut aberantă, creată de către aşa-numita Agenţie Naţională de Integritate, o instituţie absolut inutilă, care consumă fonduri uriaşe de la bugetul ţării, adică din banii noştri, doar pentru a scormoni prin hârtii pe care de mulţi ani s-a aştenut praful. La ce ne foloseşte să aflăm că în urmă cu 7 sau 10 ani nu ştiu care primar s-ar fi aflat în incompatibilitate sau conflict de interese pentru că nu ştiu ce văr de-al treilea al său ar fi avut o firmă care vindea primăriei pixuri şi hârtie? La nimic, mai ales că, în multe dintre cazuri, incompatibilii cu pricina nici măcar nu mai erau pe post. Nouă, la nimic, dar, în schimb, le foloseşte partidelor care vor
să-şi distrugă potenţialii adversari.
ANI a fost un ciomag politic al lui Traian Băsescu şi al fostului PD-PDL, folosit la scoaterea din joc a adversarilor politici. Sute de candidaţi ai PD-PDL care nu aveau nicio şansă să câştige primăriile au fost ajutaţi prin scoaterea din cursă a primarilor de altă culoare politică prin intermediul ANI. Pe motive absolut aberante, cum ar fi şi cele amintite mai sus, aceştia erau decla­raţi incompatibili şi scoşi din cursă. Vajnicii apărători ai acestei instituţii inutile spu­neau că nu ANI a avut decizia finală, ci justiţia, cei acuzaţi pe nedrept putând contesta raportul ANI. Într-adevăr, foarte mulţi au făcut acest lucru şi au avut câştig de cauză, instanţele anulând decizia ANI. Numai că nu e chiar atât de simplu. De ce în unele cazuri ANI a făcut recurs, iar în altele a tăcut chitic, nu cumva pentru că unii trebuiau să câştige, iar alţii, nu? Mai departe, în cazurile în care s-a făcut recurs, de ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat soluţii diferite, când erau cazuri absolut identice? De ce Iohannis a fost scos basma curată, iar alţii, pentru exact aceeaşi culpă, au fost declaraţi definitiv incompatibili?
Un alt aspect, deloc de neglijat: ANI nu a fost folosită doar în luptele dintre partide, ci inclusiv pentru răfuieli interne, pentru eliminarea celor care nu executau prompt ordinele şefilor partidului, mai ales cele legate de interese financiare. Primarii care nu răspundeau la comenzi nu puteau fi scoşi din joc prin refuzul partidului de a-i mai pune pe listă la alegeri, pentru că aceştia ar fi câştigat mergând pe listele altor partide, fiind primiţi cu braţele des­chise. Primarii de cursă lungă câştigă în baza notorietăţii şi aprecierii comunităţii, indiferent de la ce partid candidează. Or, singura soluţie pentru a le interzice să mai candideze este ANI, care trebuie să des­copere că acum nu ştiu câţi ani s-au aflat în incompatibilitate.

Recomandările redacției