ANI, viceprimarul de la Cărand şi interesul administrativ al vacilor

0
148

 

 

Conform listei comunicate de către ANI, actualul viceprimar al Comunei Cărand, Senaci Daniel Traian, este acuzat că în 2017, cu ocazia unui vot în Consiliul Local, s-ar fi situat în conflict de interese administrativ. „În calitate de consilier local a inițiat proiectul de hotărâre privind închirierea pajiștilor comunale în suprafață de 574,44 ha și a votat în mod favorabil pentru adoptarea Hotărârii Consiliului Local Cărand din 10 aprilie 2017, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local. Astfel, persoana evaluată avea posibilitatea să anticipeze că adoptarea acestei hotărâri ar putea prezenta un beneficiu pentru socrul său, interes care s-a materializat întrucât, urmare a hotărârii respective, s-au încheiat două contracte în baza cărora socrul persoanei evaluate a primit în chirie de la Primăria Cărand pajiște în suprafață totală de 35,14 ha. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispozițiile art. 75, lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, se arată în Comnunicatul respectiv.

Contactat telefonic, primarul Comunei Cărand, Gligor Costuţ, a declarat că nu ştia despre aceasta, dar că este o simplu joc politic. ”  E o prostie, omul a votat, ca şi consilier, pentru închirierea păşunilor, în interesul cetăţenilor comunei. Ce era, să lăsăm vacile să moară de foame, fiindcă nu vrea cineva să fie aprobată o hotărâre de consiliu? Mai este un consilier care se judecă de vreun an cu ANI, tot pentru aşa ceva, pentru că nu ştiu cine se apucă să facă reclamaţii. Era culmea ca din cauza lipsei unui vot proprietarii de vaci din Cărand să fie obligaţi să meargă cu ele la păscut pe păşunile din alte comune„. , spune primarul. Constatarea ANI, spune edilul, nu va avea niciun efect, Senaci va rămâne viceprimar, va da în judecată ANI, se va judeca un an sau doi, dar până atunci îşi termină mandatul. Nu comentăm decizia ANI, dar chiar pare de mirare că ANI are asemenea structuri încât poate afla că socrul unui consilier de la Cucuieţii din Deal are vaci! E clar că sesizarea a făcut-o un cărăndan care nu are vaci şi este invidios pe cei care au. Vorba ANI, respectivul este în conflict cu toţi proprietarii de vaci şi a declanşat un conflict împotriva interesului vacilor, care, totuşi, trebuie să pască undeva.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.