Animal votant, Dumnezeu ales

0
154

În mocirla căreia-i spunem politică sînt mai multe adevăruri axiomatice valabile nu doar pe meleagurile noastre, ci pe toată planeta. Bunăoară, nu necesită demonstrare adevărul că orice ales cu majoritate de voturi (la noi sînt şi aleşi cu minoritate de voturi, prin redistribuire, adică prin mînărire), orice ales de-ăsta, zic, devine-odată cu-ndesarea voturilor în buzunare un mic Dumnezeu pentru care Universul devine la rîndu-i neîncăpător. Odat-ajuns Dumnezeu prin voinţă majoritară (sau minoritară-n cazul mînărelii), divinitatea aleasă începe-a-şi lua rolu-n serios, clocind porunci cărora le spunem legi – obligatorii pentru noi, facultative pentru ei.

O asemenea lege care-a dospit în encefale de Dumnezei ieşiţi din urne şi cic-a fost pusă-n dezbatere publică este cea despre care-am mai amintit, cea a transformării dreptului de-a vota în obligaţia de-a trece prin secţia de votare. Dumnezeii care-au pritocit-o nu vor să ţină seamă că legea asta ar fi un abuz indescriptibil din punct de vedere juridic şi-o măgărie fără seamăn din punct de vedere moral. Ei ştiu una şi bună, şi ţin de ce ştiu cum ţine gaia de maţ. Că mai sînt încă vreo 18 milioane de gînditori pe lîngă cei 500 şi ceva de Dumnezei de mîna a doua nu-i interesează. Că lumea s-a scîrbit de ei pînă la-ngreţoşare – nu le pasă. Ei şi-au sădit sub ţeste ideea de-al duce pe zimbrul votant la secţia de votare cu arcanul amenzii. Nu-i interesează că bivolul elector va pune cinci ştampile pe doi aspiranţi la divinizarea parlamentară, nu-i interesează că alt elector le va scrie pe buletine sudălmi tandre; tot ce-i interesează este ca-n urne să plouă atîtea voturi încît să se depăşească jumătate din numărul bovinelor înscrise pe liste. Altfel spus, nu-i interesează absenteismul în masă, ci-i doare lipsa de legitimitate care decurge din neprezentarea masivă la urne – iar ei după aşa ceva suspină de-i trec sudorile.

Pe amintiţii Dumnezei nu-i doare nici în cot că-mi confiscă votul pentru patru sau cinci sau şase ani, confiscare prin lege, adică prin omiterea din textul legii electorale a posibilităţii mele de-ai retrage votul Dumnezeului pe care l-am ales – iar aceasta se numeşte confiscare de proprietate, iar nu democraţie.

Pe-aceşti Dumnezei îi doare-n bască de cei pe care-i vor aduşi la urne cu arnăuţi şi cu perceptori. Dac-ar fi altfel, între mine, cornutul elector, şi el, Dumnezeul devenit, ar exista un contract scris de prestări de servicii, fiindcă asta ar trebui să fie parlamentarul, alesul: un prestator de servicii pe bază de contract. Cum nu-i aşa, Dumnezeul parlamentar e-un ins care toacă din gură pînă face scurtă la fălci şi-mi promite-atîta bine că mi se face groază, numai să-l votez ca să-mi facă pustiul de bine promis. Că nu va-mplini nimic din ce-a promis este iarăşi un adevăr axiomatic, şi-i la fel de-axiomatic adevărul că nu păţeşte nimic, adică îl voi plăti regeşte patru ani fiindcă mi-a-mpuiat capul cu minciuni o lună de campanie.

Constat că greaţa oamenilor faţă de politică şi faţă de politicieni e-atît de deasă încît Divinităţile Lor Deputaţii şi Senatorii vor impune legea asta mult mai uşor decît ar impune un salariu minim pe economie de 5.000 de euro (să spunem), şi-asta fiindcă-i interesează pe ei în cel mai înalt grad. Cum pe cei mai mulţi dintre îngreţoşaţi nu-i interesează deloc, nu vor protesta, ci se vor duce să voteze, vor scrie pe buletinele de vot urări de mame şi de Dumnezei, vor da drumul buletinului în urnă scrîşnind cu demnitate şi vor trage mai departe-n jug, spre bucuria şi spre propăşirea Dumnezeilor aleşi, acum şi pururea, şi-n vecii vecilor, amin!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.